Bani pentru pârtia Vârtop

2Comentarii
Bani pentru pârtia Vârtop
Ministerul Turismului a alocat primele 2,15 milioane lei pentru pârtia de la Vârtop.

Executivul a aprobat, săptămâna trecută, prin Hotărâre de Guvern, modificarea anexei din aprilie prin care sunt repartizate finanţările pentru investiţiile în turism pe anul 2009.

Schi la Vârtop

După ce, în luna aprilie a acestui an, Ministerul Turismului a alocat 227 de milioane de lei pentru finanţarea a 46 de proiecte de investiţii în domeniu, săptămâna trecută, Guvernul a aprobat o modificare a anexei care împarte banii diferit între administraţiile locale care beneficiază de aceste sume. Suma totală alocată anul acesta de Guvern pentru proiectele din turism a crescut de la 227de milioane de lei, în aprilie,  la 238 de milioane de lei. Proiectul „Schi în România” aduce în Bihor,  2,15 milioane de lei, bani care au fost alocaţi către Consiliul Local Nucet.

„Ne aflăm în situaţia de a scoate proiectul la licitaţie pe SEAP. Valoarea totală a proiectului este de 10 milioane de euro. Problema e că am pierdut finanţarea pe Programul Operaţional Regional, nu au mai fost scoase fonduri pe Măsura 5.2. Oricum îi mulţumesc doamnei ministru că şi-a ţinut promisiunea pe care a făcut-o cu prilejul vizitei în Bihor. Deocamdată am părimit atâţi bani câţi putem cheltui în acest an”, spune primarul de Nucet, Costel Sârghie

Proiectul „Schi în România” presupune construirea câtorva zeci de pârtii de ski, în Maramureş, Ardeal şi până în  nordul Moldovei. Iar scopul este atragerea turiştilor tineri străini în România.Banii alocaţi reprezintă susţinerea financiară a autorităţilor administraţiei publice locale, în completarea surselor proprii ale acestora, pentru finanţarea proiectelor de investiţii în turism. Proiectul pârtiei de la Vârtop a fost demarat de primarul de Nucet încă din 2005. Cel puţin o jumătate de an, proiectul a fost mărul discordiei în Consiliul Judeţean Bihor. Aceasta fiindcă primar de Câmpani a insistat pe lângă actuala conducere a judeţului să fie cuprinsă şi comuna pe care o conduce în proiect. În cele din urmă, CJ Bihor a hotărât să cofinanţeze cu trei milioane de euro proiectul de la Vârtop. Bani de care judeţul nu dispunea, dar de care spera să fac rost din economii. CJ urma să predea Ministerului Sănătăţii Centrul Medico-Social de la Nucet care va fi transformat în Centru Regional de Neurologie. Prin acest transfer urma să se facă o economie de un milion de euro, care urma să fie dirijaţi spre proiectul de la Vârtop.

Proiectul prevede realizarea unei pârtii principale de schi dotată cu iluminat nocturn, telescaun de patru persoane şi o clădire anexă şi achiziţionarea unui utilaj de întreţinere pentru pârtii. În apropiere va fi amenajată o parcare iluminată. Termenul de execuţie este de 18 luni.

Veronica Bursasiu



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor