Bani pentru publicitate la CNH

Bani pentru publicitate la CNH
Ministerul Economiei şi Comerţului a primit la rectificarea bugetară de zece ori mai mulţi bani pentru imagine şi publicitate la Compania Naţională a Huilei Petroşani, a cărei conducere se declară surprinsă de această sumă şi afirmă că banii nu vor fi utilizaţi.

Petroşani – Directorul general al CNH Petroşani, Daniel Surulescu, susţine că de la 12.000 RON, CNH are acum 120.000 RON pentru imagine şi publicitate.

Suma i-a luat prin surprindere chiar şi pe şefii minerilor, care nu se aşteptau la o aşa “lovitură de imagine”, cu atât mai mult cu cât pentru majorarea salariilor reprezentanţii MEC nu au alocat nici un leu.

“Nu am solicitat majorarea bugetului, însă în luna iulie s-a estimat că vor creşte foarte mult cheltuielile cu publicitatea. Noua ordonanţă privind organizarea licitaţiilor obligă la cheltuieli de publicitate mai mari”, a spus Surulescu.
El susţine că în cele zece luni ale acestui an Compania Huilei a cheltuit 12.374 de lei pentru imagine şi publicitate şi este convins că fondurile nu vor fi utilizate.

De asemenea, angajaţii Companiei Naţionale a Huilei vor beneficia în luna decembrie de două prime în valoare totală de 650 de lei. Minerii vor primi 350 de lei, primă de Crăciun, la începutul lunii decembrie, şi alţi 300 de lei, primă de vacanţă.

La rectificarea bugetară Ministerului Economiei şi Comerţului i-au fost alocate 129,7 milioane de lei pentru subvenţii în industria minieră, inclusiv plăţile compensatorii pentru personalul disponibilizat până la sfârşitul anului, securizarea minelor din cadrul CN Minvest Deva şi CN Remin Baia Mare şi începerea derulării “Programului naţional pentru reducerea costurilor cu energie pentru populaţie prin creşterea eficienţei energetice şi utilizarea energiei regenerabile pentru anul 2006”.

Mediafax



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase