Bani pentru renovarea satelor bihorene

1Comentariu
Bani pentru renovarea satelor bihorene
Proiecte de peste 3 miliarde de lei în renovarea şi dezvoltarea satelor.

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit urmează să contracteze, în perioada următoare, 295 de proiecte selectate pentru finanţare prin Măsura 322 – Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale. Aceste proiecte selectate pentru finanţare, au fost depuse în sesiunea deschisă pentru Măsura 322 între 15 iunie – 31 iulie 2009.

„Din judetul Bihor pe această măsură au fost depuse 80 de proiecte în valoare eligibilă de 202.063.185 euro”, a precizat Florian Vesa, directorul coordonator adjunct al OJPDRP Bihor.

Fondurile europene nerambursabile care vor fi acordate acestor proiecte selectate sunt de peste 3,08 miliarde lei, acoperind astfel integral alocarea aferentă sesiunii din perioada iunie – iulie 2009. Proiectele au fost selectate dintr-un total de 2.051 de proiecte conforme, evaluate în sesiunea menţionată şi având o valoare totală publică de aproximativ 20 miliarde lei.

Fonduri

Prin fondurile alocate Măsurii 322 s-a finanţat o paletă largă de acţiuni, incluzând atât dezvoltarea infrastructurii rurale, cât şi serviciile pentru populaţia locală sau Conservarea tradiţiilor. Astfel, proiectele selectate vor primi fonduri pentru îmbunătăţirea reţelelor de drumuri, înfiinţarea şi dotarea centrelor after school, reabilitarea, modernizarea şi dotarea căminelor culturale, înfiinţarea grădiniţelor, înfiinţarea centrelor sociale de îngrijire bătrâni, restaurarea bisericilor şi a monumentelor istorice, etc.

S.Al.

 



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor