Bani pentru tinerii care vor să devină fermieri

De Simona Albinaru
Reactualizat la:
Bani pentru tinerii care vor să devină fermieri
Agricultorii până în 40 de ani au posibilitatea să acceseze fonduri europene nerambursabile de maximum 50.000 de euro prin intermediul Submăsurii 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, din cadrul PNDR 2020.

Pentru a putea accesa această submăsură fermierul trebuie să se încadreze în categoria microintreprinderilor şi intreprinderilor mici şi să deţină o exploataţie agricolă cu dimensiunea economică cuprinsă între 12.000 si 50.000 SO.

De asemenea, solicitantul trebuie să prezinte un Plan de Afaceri viabil pentru dezvoltarea activităţilor agricole din cadrul exploataţiei agricole pentru care solicită sprijin prin intermediul acestei submăsuri. Beneficiarul fondurilor trebuie să îşi stabilească domiciliul şi sediul social în Unitatea Administrativ Teritorială în care este înregistrată exploataţia, şi locul de muncă, în cazul în care este încadrat într-o activitate salarizată, în aceeaşi UAT sau zona limitrofă a UAT în care este înregistrată exploataţia vizată pentru sprijin, până la momentul demarării implementării Planului de Afaceri.Solicitantul se angajează să devină fermier activ în termen de maximum 18 luni de la data încheierii instalării.

Înaintea solicitării celei de-a două tranşe de plată, beneficiarul trebuie să facă dovada creşterii performanţelor economice ale exploataţiei, prin comercializarea producţiei proprii în procent de minimum 20% din valoarea primei tranşe de plată. În cazul în care exploataţia agricolă vizează creşterea animalelor şi condiţia referitoare la existenţa platformei de gunoi de grajd nu este îndeplinită la momentul depunerii Cererii de Finanţare, Planul de Afaceri va prevede în mod obligatoriu amenajări de gestionare a gunoiului de grajd, conform normelor de mediu şi a legislaţiei aplicabile.

Sunt eligibili solicitanţii care au vârsta de cel puţin 18 ani împliniţi la data depunerii Cererii de Finanţare şi au absolvit minimum 8 clase, dar trebuie de asemenea, şi să deţină competențe şi aptitudini profesionale.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase