Bani, primari şi senatori în secţiile de vot

De Călin Corpaş
Reactualizat la:
3Comentarii
Istvan Becsky, Cătălin Popa şi Adrian Simon Foto: Istvan Pap
Istvan Becsky, Cătălin Popa şi Adrian Simon Foto: Istvan Pap
Pro Democraţia a observat o suită de nereguli, în jurul secţiilor de vot, mai ales în comunele Borod, Ciumeghiu şi Avram Iancu.

Observatorul APD, Cătălin Popa, spune că în primul tur a asistat la discuţii privind acordarea mitei electorale, la Lugaşu de Jos, în comunitatea rromă. „Nu efectiv la înmânarea banilor, ci schimb de buletine şi comunicarea sumei care trebuia dată în turul II. În turul I era vorba despre 30-40 de lei, iar în turul II – 50 de lei”, transmite Popa. „Nu ştiu despre ce partid era vorba, ci era o negociere în cadrul unei comunităţi de rromi. Am sesizat imediat aspectul poliţistului şi şefei secţiei de votare, dar nu s-a întâmplat nimic. Dimpotrivă, mi s-a comunicat că necunoaşterea de către mine a comunităţii locale poate să ducă la interpretări”, a declarat observatorul APD, adăugând că poliţistul chiar a întârziat intenţionat să iasă din secţia de votare pentru a vedea despre ce e vorba. Colegul său, Becsky Istvan, a văzut cum la Borod rromii erau încolonaţi pentru a veni la vot, iar copiii rromi fluturau bani prin preajma secţiei de votare.

Taxi-uri camuflate la Borod?

La Borod, Becskiy a avut suspiciuni de turism electoral şi a observat o prezenţă activă a primarului Sarca. Becsky şi-a simţit la un moment dat ameninţată chiar securitatea fizică, de prezenţa ciudată a unor „cefe late” în zona secţiei de votare. Mai ales după căderea serii.
Iată ce a relatat Becsky: „La Borod, secţia de votare e la 40 de metri de Primărie şi dl. primar a fost foarte insistent să participe. De fiecare dată când intram, imediat părăsea clădirea. Lângă secţia de vot din Borod era o parcare pentru 15 maşini, din 15 în 15 minute se umpleau maşini cu geamuri fumurii, cu antene de taxi, dar curăţate de inscripţii. Având în vedere că am reuşit să studiez poziţia Borodului cu toate străduţele, am reuşit să văd cum rromii erau aduşi în masă. Aduşi în microbuz cu numere de Franţa. În primele 20 de minute, cât am stat în parcare, 10 indivizi de 2 metri tot în jurul meu s-au învârtit. Au pus apoi patru maşini în jurul meu (!), astfel încât nu am putut intra în maşină. Primarul mi-a transmis că doar în secţia de votare pot să îmi desfăşor activitatea de observator”.

Omul Pro Democraţia spune că şi preşedintele secţiei de votare nr. 253 din Borod a fost iritat de prezenţa observatorilor Pro Democraţia: „Ne-a spus că ne va da afară dacă din pricina noastră nu se poate desfăşura procesul de votare. Şi implicarea copiilor rromi era în vogă, fluturau 50 de lei şi fugeau din dreapta în stânga. La Borod a apărut subit şi Poliţia Rutieră, care din şirul de maşini m-au pescuit numai pe mine, să mă întrebe de sănătate, să mă legitimeze. La secţia de votare din Borod am întâlnit personaje faimoase, ce circulau cu maşina Senatului”.

Bodog şi Filip

„Pe domnul senator Bodog în Vadu Crişului l-am prins când ieşea din secţia de votare. În Borod, domnul senator era în clădirea în care funcţiona şi secţia de votare. Iar dl. primar tot ieşea din secţia de votare cu tot felul de hârtii. De asemenea, tot timpul au fost «gorile» pe lângă mine – un grup de intimidare în faţa secţiei de votare”, a relatat Becsky Istvan, precizând că maşina sa era deja cunoscută în comuna Borod, persoane din comună fiind foarte atente cu felul în care acesta monitoriza procesul de vot. „Maşina mea era deja cunoscută, când ieşeam din Borod vedeam cum se suna de pe marginea drumului”, susţine Becsky, care a vizitat de mai multe ori comunele „cu probleme”.

Popa a observat afişe electorale (ale PSD) în imediata vecinătate a secţiei de votare, precum şi patrularea senatorului Petru Filip în comuna Avram Iancu, prin preajma secţiei de votare. „Punctul maxim a fost când un domn senator, transfug politic, a vrut să viziteze secţia de votare. Am vrut să îl însoţesc, dar surprinzător a venit şeful de post care a ţinut musai să mă legitimeze şi să îmi întârzie plecarea. Domnul şef de post, departe de o atitudine neutră, încerca să amplifice deja situaţia uşor neplăcută. În final am plecat prieteni, el a plecat cu datele mele, eu cu datele lui…”. La Roşia, oamenii APD au observat cum în faţa secţiilor de votare este beznă, deşi în restul satului era lumină… „Multe şi aceleaşi maşini în faţa secţiilor de votare, cu un «comitet de primire» neschimbat – la Căbeşti, la Roşia, la Josani”, a transmis Popa, subliniind şi faptul că în mai multe locuri din judeţ au întâlnit în secţiile de vot observatori care nu ştiau cine i-a acreditat!

„Eu îi înţeleg pe primari că vor să fie prezenţi, dar de la a avea o prezenţă neutră la a avea o prezenţă activă e o diferenţă”, e constatarea observatorului din Oradea.

Tensiune la Ciumeghiu

„La Ciumeghiu, situaţia a fost cea mai delicată, deoarece aici afişele PSD au fost atât pe gardul secţiei de votare, cât şi pe staţia de autobuz imediat învecinată. Lucrurile au escaladat, existând chiar intenţia ca observatorii noştri să fie eliminaţi din procesul de observare a alegerilor. A mai fost un observator îmbrăcat în costumul de duminică, adică în trening, care nu ştia pe cine reprezintă, spunea că acreditarea lui este la preşedinta secţiei de votare. În condiţiile în care acreditarea nu se dă, ci se prezintă. Am reuşit să calmez situaţia. Atât preşedintele cât şi locţiitorul din secţia de votare sunt angajaţi ai Primăriei în care primarul şi-a schimbat culoarea politică în sesiunea de transferuri”, a relatat, cu sare şi piper, Cătălin Popa, adăugând că observatorilor APD li s-ar fi dorit la Ciumeghiu „un loc de bibelou, să îi pună într-un colţ de unde nici măcar să nu se mişte”. Aceasta în timp ce observatorul „în trening” s-ar fi plimbat în voie… „Preşedintele biroului secţiei de votare este Dumnezeu în secţia de votare” – este concluzia observatorului ACL acreditat în aceste alegeri, cel care a comunicat şi faptul că la Ucuriş s-au terminat tabelele electorale pentru vot pe lista suplimentară. Semn că acolo au fost foarte mulţi călători votanţi.

Adrian Simon spune că şi la Tinca a avut „un preşedinte de secţie de votare destul de ostil, dar la limită. În faţa secţiei, autobuze şi vreo două maşini suspecte, care se tot plimbau. De asemenea, la Husasău am observat jeep-uri care se tot plimbau”. Simon l-a depistat pe primarul de Săcădat la închiderea urnelor în secţia de votare. Dar a ieşit când a fost atenţionat că încalcă legea, a relatat Simon.

„Biroul secţiei de votare este compus din oameni din localitate. Este ca şi cum ţi-ai da Bac-ul cu propriul diriginte”, concluzionează Cătălin Popa.
APD nu a mers şi în localităţile cu comunităţi maghiare din nordul judeţului, deoarece s-a considerat că acolo interesul populaţiei şi implicarea primarilor este evident mai mică. Oamenii Pro Democraţia spun că au probe foto-video pentru cele relatate.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor