„Banii de liceu” şi hăţişul legislativ

„Banii de liceu” şi hăţişul legislativ
ORADEA – Deputatul PD de Bihor, Ionela Pop-Bruchental, a lansat recent o propunere legislativă menită să dea posibilitate familiilor sărace să-şi păstreze ajutorul social, prevăzut prin Legea nr. 416/2001, privind venitul minim garantat. Expunere motive Propunere

Potrivit expunerii de motive a iniţiativei, prin acordarea ajutorului social către elevii care provin din familii ale căror venituri nu depăşesc 150 lei noi/lună – aşa-numitul program „Bani de liceu” – se ajunge în prezent în situaţia în care familia elevilor beneficiari de acest program pierde ajutorul social prevăzut de Legea nr. 416/2001, privind venitul minim garantat.

În plus, pierderea ajutorului social atrage după sine pierderea calităţii de asigurat în sistemul asigurărilor de sănătate, arată parlamentara.
Practic, propunerea legislativă a Ionelei Bruchental vine să modifice legea pomenită, prin modificarea articolului 8, alin. 1, stipulându-se că „la stabilirea venitului net lunar al familiei şi, după caz, al persoanei singure se iau în considerare toate veniturile pe care membrii acesteia le realizează, inclusiv cele care provin din indemnizaţia de şomaj, creanţe legale (…), burse pentru elevi şi studenţi acordate în condiţiile legii, precum şi ajutorul care se acordă soţiilor celor care satisfac serviciul militar obligatoriu, cu excepţia ajutoarelor cu caracter social acordate elevilor (în cadrul programului „Bani de liceu”).

Calin Corpas



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase