Banii europeni puteau fi mai mulţi

Banii europeni puteau fi mai mulţi
REŞIŢA – La un moment dat, Caraş-Severinul era considerat codaşul finanţării obţinute prin programul SAPARD. Conform ultimelor evaluări, proiectele SAPARD au adus în judeţ peste şapte milioane de euro.

Au fost aprobate câteva proiecte, însă se puteau şi mai multe. Majoritatea celor care au depus proiecte susţin că poate nu au fost eligibile, pentru că nu au fost întocmite bine. Şi administraţiile publice locale puteau obţine bani frumoşi prin SAPARD, însă lipsa de interes şi-a spus cuvântul în multe cazuri. Am putea spune că primăriile au fost devansate de o serie de persoane fizice şi juridice, care şi-au deschis afaceri prin proiecte SAPARD.

Dacă în alte judeţe SAPARD a adus zeci de milioane de euro, în Caraş-Severin proiectele declarate eligibile au adus peste şapte milioane de euro, până în prezent, finanţarea nerambursabilă reprezentand 50% din aceasta sumă, iar restul de 50%, contribuţia privată.

Cele mai multe proiecte din judeţul nostru, au vizat construirea de pensiuni şi cabane turistice: cazul unor persoane fizice şi juridice din Reşiţa, Bocşa, Coronini, Zăvoi şi Vârciorova, care au valori între150 de mii de euro şi 690 de mii de euro.

Ciupercărie la Măceşti

Un proiect pentru înfiinţarea unei ciupercării la Măceşti, în valoare de 338.442 de euro, a fost declarat eligibil. De asemenea, au mai fost declarate eligibile proiecte care vizau înfiinţarea de ateliere meşteşugăreşti. Un astfel de proiect, cu o valoare de 664.174 de lei, se va realiza la Moldova Nouă.

La Brezon, comuna Forotic, o familie a realizat un proiect pentru înfiinţarea unei ferme de oi. Proiectul, cu o valoare de 122.816 euro, a fost declarat eligibil. Cel mai recent proiect, în valoare de 532.155 de euro, finanţat SAPARD vizează înfiinţarea unei sere de legume la Berzovia.

Toate aceste proiecte finanţate ne dovedesc că se poate şi că în judeţ, dacă era mai mult interes, puteau veni mulţi bani europeni

Nina Curiţa



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase