Baraj cu Cehia!

Baraj cu Cehia!
DEVA – Echipa naţională de futsal a României va întâlni Cehia în barajul pentru Campionatul Mondial din Brazilia.

În urma tragerii la sorţi a celor şase meciuri de baraj pentru desemnarea echipelor europene care vor fi pe tabloul turneului final al Campionatului Mondial de Futsal, România va întâlni reprezentativa Cehiei. Partida-tur se va disputa în deplasare, în perioada 29 martie-2 aprilie, returul urmând a avea loc în România pe 14, 15 sau 16 aprilie. Datele exacte urmează a fi comunicate ulterior.

 

Imediat după desemnarea adversarului, antrenorul echipei naţionale şi al CIP Deva, Jakab Zoltan, a declarat pentru site-ul frf.ro: „ţinând cont de componenţa urnei întâi valorice, pot spune că am avut şansă. Dacă am fi avut ca adversar oricare dintre celelalte cinci echipe din urna întâi valorică, şansele noastre de calificare ar fi scăzut spre zero. Şi noi şi cehii avem şanse egale de calificare, chiar dacă în faţa lor avem un ascendent moral. Din cele cinci partide disputate împotriva Cehiei, România a obţinut două victorii şi a remizat de trei ori. Acum, gândurile mele sunt doar la calificare”. Ultima întâlnire dintre cele două echipe a avut loc la Euro 2007, scor 8-3 pentru români.
Tabloul celorlalte meciuri ale play-off-ului, zona europeană, arată astfel: Belarus-Rusia, Italia-Croaţia, Spania-Bosnia, Portugalia-Slovenia, Ucraina-Ungaria.
Turneul final al Campionatului Mondial de Futsal se va disputa în perioada 4-19 octombrie 2008, în Brazilia.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase