Bărbat găsit mort în baie

De Costel Demian
Reactualizat la:
3Comentarii
Bărbat găsit mort în baie
Duminică seara, pompierii militari au pătruns într-o locuință deoarece proprietarul nu putea fi contactat.

Conform căpitan ISU Crișana, Camelia Roșca, „în urma unei sesizări primite Sistemul Unic de Urgenţă 112, pompierii militari din cadrul Detașamentului 2 Oradea au acționat cu scara culisabilă pentru a descinde într-un apartament situat la etajul 2 al unui bloc de locuințe de pe strada Sovata, unde l-au găsit pe proprietar, pe jos, în baie”.

Echipajul SMURD mobilizat la fața locului nu a mai putut face nimic și a constatat decesul bărbatului în vârstă de 67 de ani.

Căzut în bucătarie

Tot duminică, pompierii din cadrul Detașamentului 2 Oradea au intervenit la un caz asemănător pe Aleea Rogerius. Și de această dată pompierii militari au folosit accesoriile din dotare pentru a pătrunde într-un apartamentul situat la etajul 2 al unui bloc de locuințe.

Proprietarul era căzut în bucătărie și nu se putea ridica din cauza unor probleme medicale. „Echipajul de prim ajutor calificat al subunităţii de pompieri i-a acordat octogenarului, îngrijirile necesare, transportându-l ulterior la spital pentru investigații medicale amănunțite”, menționează Camelia Roșca.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor