Bărbat trimis în judecată după ce și-a tăiat prietenul atât de adânc, încât i-au ieșit intestinele afară

De Bogdan Marta
Bărbat trimis în judecată după ce și-a tăiat prietenul atât de adânc, încât i-au ieșit intestinele afară
© foto: arhivă
Un bărbat a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, după ce, în urmă cu o săptămână, s-a certat cu prietenul său și l-a tăiat cu un cutter în zona abdomenului. Tăietura a fost atât de adâncă încât victimei i-au ieșit intestinele afară.

Potrivit reprezentanților Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, toată întâmplarea s-a petrecut miercurea trecută, într-un apartament din Timișoara.

”În fapt, s-a reținut că, în data de 12.06.2019, în jurul orei 00.30, în timp ce se afla într-un imobil din Municipiul Timișoara, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul B.L. i-a aplicat persoanei vătămate A.C. o lovitură cu un corp înțepător-tăietor (cutter) în zona abdominală, provocându-i o leziune cu lungimea de 40 cm, cu eviscerare de organe, persoana vătămată suferind leziuni posttraumatice care i-au pus viața în primejdie. În data de 12.06.2019, inculpatul a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiș, care a admis cererea şi a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile”, au transmis reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.

Agresorul a fost acuzat de tentativă de omor, iar dosarul a ajuns acum pe masa judecătorilor de la Tribunalul Timiș.

„Cercetările continuă în cauză, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor de fapt și de drept. Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale reprezintă o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, mai spun sursele citate.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !