Bărbat trimis în judecată pentru evaziune fiscală de peste 82.000 de lei cu materiale de construcții

De Oana Farcas
2Comentarii
Bărbat trimis în judecată pentru evaziune fiscală de peste 82.000 de lei cu materiale de construcții
Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din Bihor au finalizat cercetările față de un orădean, bănuit că ar fi prejudiciat bugetul de stat cu peste 82.000 lei, prin evaziune fiscală.

Mai exact, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au finalizat investigațiile efectuate într-un dosar de cercetare penală, faţă de un bărbat, în vârstă de 67 de ani, din Oradea, bănuit de comiterea infracțiunii de evaziune fiscală.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii de investigare a criminalității economice îl bănuiesc pe acesta că, în urmă cu 9 ani, în calitate de reprezentant al unei societăţi comerciale cu sediul în municipiul Oradea, ar fi înregistrat în evidențele contabile efectuarea unor operațiuni de achiziții fictive de mărfuri (materiale de construcţii) ori prestări servicii de la o societatea cu comportament tip „fantomă”, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat.

În realitate, facturile ar fi fost înregistrate în scopul sustragerii de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului consolidat al statului.  Prejudiciul total cauzat, prin deducerea ilegală a T.V.A. şi prin diminuarea impozitului pe profit, este estimat la 82.357 de lei. În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii pentru recuperarea prejudiciului, aplicându-se sechestru asigurator asupra bunurilor aparţinând bărbatului, până la concurenţa sumei sus-menționate.

Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice bihoreni au finalizat cercetările şi au înaintat dosarul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, cu propunere de trimitere în judecată a celui în cauză.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor