Bărbaţii prin ochii profei de sex

2Comentarii
Bărbaţii prin ochii profei de sex
ORADEA – „Bărbaţi la feminin” a fost lansată sâmbătă de autoare în Lotus Market şi se doreşte a fi un best-seller. „Să mă prezint. Aud voci care strigă în cor că sunt o femeie de moravuri uşoare. Îmi vine să râd, moravurile mele sunt relaxate. Interzis îmi este păcatul, dar îmi permit să-l săvârşesc, să-i ştiu gustul… e dulce”.Video   Forum

Aşa se prezintă „profa de sex” în cartea în care vorbeşte despre bărbaţii care „i-au invadat dormitorul”. Este o carte care curge, care s-a scris singură, pe care Laura Andreşan a pus-o între coperţi într-o singură zi şi pe care o citeşti în câteva ore. Rând pe rând, din paginile cărţii descoperi imagini de alcov, de aşternut ministerial, cu cei pe care te-ai obişnuit să-i vezi ascunşi în faţa măştilor funcţiilor celor mai importante în stat. De la ex-ministrul de Interne, Ioan „Ucu” Rus, fostul şef al Turismului, Dan Matei Agathon, primarul Liviu Negoiţă, ori Adrian Mutu sau Cosmin Contra, până la Silviu Prigoană, ori bărbaţi cu identităţi ascunse, precum Misteriosul, cu toţii sunt dezbrăcaţi de fosta jurnalistă acreditată la Guvernul României. Pentru unii a avut sentimente, dar în cazul altora, aşa cum singură recunoaşte, „a fost doar o singură noapte”.

Concediată în direct

Toate personajele Laurei poartă o mască, şi nici autoarea nu a scăpat de ea. Laura Andreşan e o fată cu condei care a ajuns în presă imediat după majorat şi care a fost propulsată în presa naţională de Cosmin Guşă, cu scopul de a prezenta „adevăruri scandaloase” în Jurnalul Naţional. Conjunctura face să ajungă reporter pe politic la „Curentul” tocmai în perioada în care securistul Mihai Iacob preia ziarul de la Sorin Ovidiu Vântu. Întâlnirea cu Iacob pare a fi momentul de cotitură al vieţii sale, cel care o transformă din ziaristă în matroană şi femeie de companie. Naiva fată de 20 de ani îi povesteşte patronului, la o ţigară, faptul că e hărţuită sexual. Experimentatul Iacob simte miros de scandal şi o trimite la OTV să-şi spună povestea. După care, cu un telefon, o concediază în direct. Pentru a-şi câştiga existenţa e obligată să câştige bani din sex. În toată această perioadă e înfometată însă de ideea de a reveni în presă. Mai bogată ca experienţă de viaţă şi mai matură. „Sunt o femeie de milioane, luaţi-le dacă vreţi, unul câte unul… Cuiva mă ofer… Eu sunt o învingătoare, însă sunt şi eu învinsă. Învinsă de timp, ce mereu îmi aduce provocarea următoarei întrebări. Am făcut un pact cu timpul… Eu nu-l opresc când sunt fericită, el nu se opreşte când îmi invadează viaţa”, spune Laura.

Veronica Bursasiu



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor