Barbulescu divorteaza pentru bebelusa

Barbulescu divorteaza pentru bebelusa
Cu ceva vreme in urma va spuneam ca DJ-ul de la Kiss Fm, Vali Barbulescu, a fost surprins de paparazzi in compania unei fete, pe nume Andreea.

Cei doi au luat masa impreuna la un restaurant cu specific italienesc, manifestand intre timp o mare afectiune unul fata de celalalt. Contactat telefonic, Vali ne-a marturisit atunci ca Andreea este doar o buna prietena, ca nimic nu este adevarat si ca relatia cu sotia sa Irene si cu socrul lui este foarte buna. Asta s-a intamplat in urma cu cateva saptamani. Din ultimul numar al revistei VIP aflam insa ca Vali Barbulescu va divorta de Irenne, cei doi depunandu-si actele de divort. Motivul separarii celor doi este o femeie. Nu este insa vorba nici despre Andreea, nici despre Giulia, colega lui de la radio, asa cum spuneau gurile rele, ci despre Delia, si ea tot o colega. Delia este nimeni alta decat bruneta bebelusa de la Cronica Carcotasilor.

Cei doi au fost vazuti impreuna din ce in ce mai des, insa nu vor sa comenteze in nici un fel cele aparute prin presa. Vai Barbulescu a avut, daca putem spune asa, o relatie cu fiica omului de afaceri Florin Parvu, zis si Chinezu’, de aproape sase ani. Cei doi si-au unit destinele in urma cu un an, in fata catorva zeci de invitati alesi pe spranceana si a unor nasi pe masura, Giovanni Becali si sotia sa.

Cu toate ca a intrat intr-o familie foarte influenta si are un socru cunoscut atat in tara, cat si in afara granitelor tarii, Vali Barbulescu nu este suficient de matur pentru a intelege ca verigheta il leaga mai mult decat crede de sotia sa Irenne si ca are anumite responsabilitati. Prietenii acestuia spun ca lui Vali ii place sa curteze si sa fie curtat la fiecare petrecere la care participa, dupa cum aflam din revista Story.

Confortul si viata luxoasa de care se bucura Dj-ul nu au fost suficient de motivante si nu au putut sa tempereze nevoia lui de libertate.

Colegele de la B1 TV ale lui Irenne (ea fiind prezentatoarea rubricii Horoscop) au marturisit ca desi la inceput a fost socata de escapadele amoroase ale lui Vali, ceva mai tarziu a avut puterea sa treaca peste, numai ca totul s-a agravat atunci cand sotul sau a inceput sa treaca din ce in ce mai rar pe acasa. Acum, lui Irenne, discutia despre divort nu i se mai pare chiar atat de dureroasa.

Se pare ca Vali isi cauta de ceva vreme o locuinta pentru a se muta cu chirie, pe care a si gasit-o. Contactat telefonic, Vali nu a infirmat nimic, declarand doar ca nu este pregatit sa ofere detalii despre destramarea casniciei sale. Pe de alta parte, nici Irenne nu a negat ca sotul ei nu mai locuieste cu ea si cu socrii, in luxoasa vila din Capitala, sustinand insa ca nu crede in fotografiile publicate saptamana trecuta, in care Vali aparea la brat cu Andreea.

Tanara prezentatoare tv are si un motiv pentru care nu vrea sa dea curs acestor zvonuri, ea sustinand ca Andreea este prietena buna atat cu ea, cat si cu Vali si ca le-a fost domnisoara de onoare la nunta.

Sursa: Stiri24.ro