Baschetbalistele vor juca tot în Divizia A

Conducerea CSU Oradea a decis sa înscrie echipa de baschet feminin tot în Divizia A, dupa ce la finele sezonului trecut s-a intentionat o evolutie în divizia secunda.

În cele din urma s-a optat tot pentru prima divizie, desi bugetul pentru noul sezon pare sa fie mai mic decât cel din anul trecut. În aceste conditii, baschetbalistele pregatite de antrenorii Ioan Feflea si Cristian Ganea nu pot avea alt obiectiv decât evitarea retrogradarii.

Cei doi tehnicieni oradeni vor avea la dispozitie pentru noul sezon un lot care a suferit modificari. Exista patru noi achizitii: Cristina Moiseev (20 ani, extrema), Andreea Grigoras (20 ani, pivot sau extrema), ambele de la BC ICIM Arad, Ramona Horvath (21 ani), de la Alba Iulia, si Nagy Kinga (18 ani), de la Miercurea Ciuc.

Cele patru jucatoare sunt, începând din acest an, studente la Universitatea oradeana. Din lot mai fac parte: Ioana Singur, Olivia Buga, Cornelia Curea, Natalia Selegean, Alina Curpas, Anda Sabau, Madalina Mester si Aleksandra Gjergjova.

La capitolul plecari figureaza jucatoarele Meres, Mârne si Barothi. În sezonul trecut, din lot au mai facut parte Sava, Onaca si Tamasdan, jucatoare experimentate, care ar putea juca din nou pentru echipa daca va fi nevoie de aportul lor.

Noua editie a Diviziei A va începe la data de 1 octombrie, CSU Oradea urmând sa joace în prima etapa în deplasare, cu Sportul Studentesc.

Gavril Nutiu