Baschetbaliştii de la LPS, program infernal

ORADEA - Tradiţionala conferinţă de presă a LPS Bihorul i-a avut azi ca protagonişti pe directorul Dan Matei, directorul adjunct Lucian Stance, antrenoarea Valeria Scheiner, precum şi baschetbaliştii Laviniu Andrei şi Levi Daragiu.

„Am dorit să o invit azi pe colega mea, profesoara Valeria Scheiner, reprezentanta unei catedre cu rezultate dintre cele mai bune din cadrul liceului nostru. Catedra de baschet dă numeroşi sportivi la loturile naţionale, la toate categoriile de juniori”, a afirmat directorul Dan Matei.
Catedra de baschet a LPS Bihorul are patru echipe înscrise în competiţii, la juniori I, II, III, la Under 20 de ani, precum şi opt reprezentanţi în formaţia de seniori CSM Oradea. Baschetbaliştii de la juniori I, II şi Under 20 de ani au un program de pregătire şi competiţional extrem de încărcat. „Aceşti copii efectuează zilnic câte două antrenamente, pe lângă programul şcolar obişnuit. Ei dispută mai multe meciuri pe săptămână, dar nu se plâng niciodată de oboseală. Dragostea pentru baschet, precum şi posibilitatea de a juca în Divizia A, sunt probabil stimulentele care îi susţin”, a spus antrenoarea Valeria Scheiner. În ceea ce priveşte prestaţia juniorilor de la LPS Bihorul la echipa de seniori CSM Oradea, tehniciana orădeană a avut numai cuvinte de laudă. „Dacă anul trecut, cu cinci stranieri în teren, sufeream eşecuri după eşecuri, putem spune că aceşti copii pierd onorabil şi nu se fac de râs”, a conchis Valeria Scheiner. În altă ordine de idei, CSM Oradea nu a achitat încă către LPS Bihorul suma de transfer pentru jucătorii Demjen Gabor şi Horia Hora.

 

Gavril Nutiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase