Baschetul, la ora startului

Baschetbalistii oradeni revin în prima divizie dupa o absenta de nu mai putin de 12 ani. Singurii supravietuitori ai fostei echipe Dinamo Oradea sunt Veres Attila si Serban Sere, care fac parte din lotul actual al CS Municipal.

Formatia noastra a stat în prima etapa a Diviziei A, disputata saptamâna trecuta, urmând sa debuteze sâmbata, la Cluj-Napoca, cu U Poli Mobitelco Carbochim.

Antrenorul Kósa Zoltán manifesta un optimism moderat înaintea startului în campionat. „Pornim la drum cu gânduri bune. Vom încerca sa ne atingem obiectivul de performanta, calificarea în play-off, adica clasarea pe unul din primele opt locuri, dar important este sa ne mentinem în prima divizie. Speram sa lasam macar trei-patru echipe în urma noastra în clasament la finalul campionatului, pentru a nu ajunge cumva la turneul final de baraj”, ne-a declarat tehnicianul oradean. Echipa clasata pe ultimul loc va retrograda, iar cele situate pe locurile 11-12 vor lua parte la turneul final pentru promovare-retrogradare.

Referitor la partida de debut, de la Cluj-Napoca, Kósa Zoltán spune ca echipa sa va încerca sa faca o figura cât mai frumoasa: „Poli Carbochim este una din echipele redutabile ale campionatului. Partida se anunta foarte dificila pentru noi, mai ales ca avem o serie de accidentari în lot. Oricum, vom merge sa luptam la Cluj, pentru a lasa o impresie cât mai buna si a obtine un rezultat cât mai strâns.”

Multe indisponibilitati

Antrenorul oradean se confrunta serioase probleme de lot. Astfel, Nemanja este accidentat, la fel si Iov, care are un picior în gips. Veres, Sere si Viciu si-au reluat antrenamentele dupa mai vechi accidentari, dar nu se stie în ce masura ei vor reusi sa faca fata efortului. În fine, Kiss este si el usor accidentat. Ceilalti jucatori din lot – Nicoara, Bilbija, Djordjic, Mandache, Betea, Lázár si Pacioga – sunt apti de joc.

În alta ordine de idei, intentia conducerii CS Municipal de a înscrie o echipa în Divizia B, formata din juniorii de la CSS LPS Bihorul si rezervele de la CSM, nu s-a materializat pâna la ora actuala. S-a intentionat ca formatia respectiva, numita CAO LPS Bihorul, sa constituie o pepiniera de talente si o rampa de lansare pentru tinerii jucatori din baschetul oradean, susceptibili sa evolueze în viitor în prima divizie.

Gavril Nutiu