Basescu ii cere lui Tariceanu sa anulexe taxa auto

Basescu ii cere lui Tariceanu sa anulexe taxa auto
Preşedintele Traian Băsescu a cerut marţi, printr-o scrisoare adresată Premierului, anularea prin ordonanţă de urgenţă a taxei auto.

El l-a acuzat pe şeful Guvernului că prin aplicarea unor astfel de măsuri îi desconsideră pe români. O moţiune simplă privind această taxă a fost adoptată de deputaţi luna trecută. La momentul respectiv Varujan Vosganian a acuzat PD-L, iniţiatorul moţiunii, de un demers cu electoral şi a precizat că anularea taxei ar transforma România într-o piaţă a maşinilor de mâna a doua.

Traian Băsescu şi-a susţinut demersul invocând art. 90 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, conform căruia, între statele membre sunt interzise taxele vamalela import şi export sau taxele cu efect similar. El a precizat că instanţele judecătoreşti din România au atras atenţia asupra contradicţiei dintre prevederile privind taxa auto cuprinse în Codul Fiscal şi legislaţia europeană.

Prin aceeaşi scrisoare şeful statului a solicitat şi “restituirea sumelor încasate nelegal” de către statul român.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase