Băsescu vrea referendum

3Comentarii
Băsescu vrea referendum
BUCUREŞTI – Preşedintele Traian Băsescu s-a adresat, miercuri, camerelor reunite ale Parlamentului. “Senatorii şi deputaţii trebuie aleşi pe baza votului uninominal. Este absolut necesară reforma clasei politice”, a spus şeful statului.

Traian Băsescu a arătat că introducerea votului uninominal este singura soluţie pentru reformarea clasei politice, un proces care întârzie de prea multă vreme. Preşedintele a criticat prestaţia clasei politice, dezinteresul faţă de agenda reală a cetăţeanului şi coaliţiile transpartinice pentru avantaje economice. Traian Băsescu a spus că este timpul “să scăpăm de politicienii care se ascund pe listele electorale şi care nu fac nimic în Parlament”.

“Cred că aţi exagerat şi că aţi fost incisivi în interpretări”, şi-a început Traian Băsescu discursul în faţa parlamentarilor, făcând referire la acuzaţiile pe care aceştia i le-au adus. “În discursul de la DNA nu m-am referit la Parlament, ci la anumiţi politicieni”, a explicat preşedintele.

“Mai menţionez legătura strânsă între unii oameni de afaceri şi unii politicieni – un tandem prin care s-a realizat un transfer de putere, care a dăunat interesului piblic”, a mai afirmat Băsescu.

“Voi iniţia un refrendum prin care voi cere poporului să îşi exprime părerea în legătură cu introducerea votului uninominal. Am văzut cum, prin actualul sistem electoral, se poate guverna fără sprijinul majorităţii. Votul uninominal va schimba raporturile de forţă”, a adăugat Băsescu.

Băsescu a făcut un apel către parlamentari să fie de acord cu demararea referendumului. “Sper ca acest referendum să fie proiectul de reformare a clasei politice după aderarea la Uniunea Europeană”, a mai spus Băsescu. “Procedura de lansare a referendumului a fost îndeplinită”, a încheiat preşedintele.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor