Bătaie cu bâte la Tăşad

5Comentarii
În jur de 20 de indivizi s-au încăierat duminică în zori, în faţa cabanei Tăşad.

Duminică, în jur de ora 1:00, şase maşini de diferite mărci mergeau în coloană cu avariile aprinse efectuând manevre exhibiţioniste pe şosea. La un moment dat, maşinile s-au oprit la cabana din Tăşad. Din maşini au coborât vreo 20 de persoane înarmate cu bâte. Au intrat la restaurantul cu pricina şi s-au aşezat la mai multe mese. Indivizii erau din satele învecinate Dicăneşti şi Drăgeşti şi erau porniţi unii pe alţii fiindcă înainte cu puţin timp, la discotecă, un tânăr dintr-una dintre găşti fusese agresat verbal de un alt tânăr din cealaltă trupă de băieţi. Hotărâseră să „îşi regleze conturile” în afara discotecii şi s-au gândit că ar fi bine în zona cabanei Tăşad.

S-au bătut

Patroana restaurantului de aici i-a rugat să nu facă scandal în local. Băieţii, cu vârsta în jur de 20 de ani, au ieşit din cabană şi au început să se lovească unii pe alţii.

Potrivit şefului Poliţiei, comisarul-şef Liviu Popa, care a descins şi el la faţa locului, tinerii de la Dicăneşti au fugit la un moment dat, după ce adversarii le-au lovit o maşină. Ulterior, băieţii din Dicăneşti au depus şi o reclamaţie la Poliţie, pentru distrugerea maşinii. Pe ceilalţi, poliţiştii i-au amendat conform Legii 61, a spus Popa. El a declarat că bâtele folosite nu au fost de baseball ci probabil confecţionate de tineri. Cel puţin pentru o vreme, cabana din Tăşad va fi ţinta poliţiştilor de la Intervenţie Rapidă, care vor face razii pentru a se convinge că acolo nu se mai încaieră nimeni şi nici nu se petrec alte fapte imorale.

Otilia Sandor



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor