Bataie in Parlamentul de la Ankara

2Comentarii
Bataie in Parlamentul de la Ankara
TURCIA – Parlamentul turc a votat, luni, intr-un prim tur de scrutin, in favoarea unei reforme a Constitutiei care va permite alegerea presedintelui tarii prin vot universal, proiect pe care actualul lider de la Ankara, Ahmet Necdet Sezer, a incercat sa il blocheze.

Articolul-cheie, care prevede alegerea presedintelui prin sufragiu universal, a fost sustinut de 367 de deputati in prima lectura, acestia reprezentand exact majoritatea de doua treimi necesara pentru adoptarea unei modificari constitutionale fara referendum.

Parlamentul turc este format din 550 de deputati. Primul vot va trebui reconfirmat de deputati intr-un al doilea tur de scrutin, organizat cu cel putin 48 de ore mai tarziu, iar daca si acesta va fi favorabil, seful statului nu se va mai putea opune actului juridic al parlamentului.

Dezbaterile de luni din legislativul turc au fost insa pline de pasiune si, la un moment dat, deputatii s-au luat la pumni. Potrivit AFP, unul dintre deputatii independenti, Ummet Kandogan, a provocat disputa, dupa ce l-a acuzat pe presedintele Sezer ca instiga la ura impotriva premierului islamist Recep Tayyip Erdogan.

Alti deputati din Partidul Republican al Poporului (CHP) s-au repezit la Kandogan, intrebandu-l cum isi permite sa-l insulte pe presedintele tarii. Parlamentarii islamisti din Partidul Justitiei si Dezvoltarii (AKP) condus de Erdogan s-au repezit, si ei, in apararea deputatului independent, totul degenerand intr-o incaierare pe cinste, unde s-au schimbat din plin pumni si picioare.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor