Bate gongul meseriei de ceasornicar

1Comentariu
Bate gongul meseriei de ceasornicar
DEVA – Pentru hunedoreanul Cornel Vasiu, meseria de ceasornicar este una dintre cele mai nobile meserii. Copilăria şi-a petrecut-o printre ceasuri, tatăl şi bunicul său fiind ceasornicari.  Video Video

„De la vârsta de cinci ani stăteam numai în atelier cu tata. Dacă ceilalţi copii se jucau cu jucăriile primite de la părinţi, pentru mine era un privilegiu să privesc la tata cum repară ceasurile”, povesteşte Vasiu. La vârsta la care mulţi dintre prietenii lui visau să fie medici sau profesori, Cornel ştia că toată viaţa va fi ceasornicar. Pasiunea pentru această meserie s-a transformat cu timpul într-un hobby. Pe lângă faptul că meşterea ceasurile celor care veneau la atelier, a început să colecţioneze ceasuri vechi, defecte, pe care le-a reparat şi de care este foarte mândru. „Multe din ceasurile pe care le am au o vechime de peste o sută de ani. Unele sunt adevărate opere de artă. Majoritatea sunt cumpărate din Germania şi Elveţia. Valoarea lor este între 300 şi 2.000 de euro.” Deşi această îndeletnicire i-a adus numai satisfacţii, se pare că este ultimul din familie care a dus mai departe această meserie.




1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor