Bate vânt de disponibilizare prin Primărie

De Cristina Ghilea
36Comentarii
Bate vânt de disponibilizare prin Primărie
Executivul local a început negocierile cu Sindicatul Civica, pe fondul anulării de taxe, deci de surse la buget.

La aproape 8 milioane de lei se ridică suma care nu va mai intra în bugetul local anul acesta, din cauza intrării în vigoare a legii care anulează 102 taxe. În Primărie au început discuţiile despre aşezarea bugetului în funcţie de noile modificări la capitolul venituri. Se ia în calcul inclusiv varianta reducerii de personal.

30 de taxe

Bugetul anului în curs se va constitui fără aportul financiar aferent a 30 de taxe anulate prin lege. Cel mai mare impact asupra bugetului o are anularea „impozitului pe veniturile din trasferul proprietăţilor persoanelor fizice”, care a fost anulată parţial, deja din anul trecut. În 2016, Primăria a primit 4,6 milioane de lei din această sursă, iar anul acesta este foarte probabil să rămână cu aproximativ un sfert din sumă, apreciază Eduard Florea, şeful Direcţiei Economice din Primărie.

Altă sursă cu greutate financiară este cea provenită în urma înmatriculărilor auto. Anul trecut a ajuns la bugetul local suma de 2 milioane de lei din această activitate.

Cu anularea taxei de examinare pentru examenul auto, bugetul mai pierde aproape 2 milioane de lei.

O estimare a „găurii”, raportată la veniturile anului trecut, indică un cost de vreo 6,7 milioane de lei pentru pachetul de taxe anulate.

Veniturile, în creştere

Florea apreciază că anularea taxelor dezechilibrează bugetul local, dar apreciază că pierderea se poate recupera. „De la un an la altul, veniturile la bugetul local cresc. Eu cred că este posibil ca creşterile din 2017 să acopere sumele pierdute prin anularea surselor”, spune şeful Direcţiei Economice.

Acesta mizează şi pe faptul că, odată cu creşterea salariilor, va creşte şi suma care revine bugetului local din impozitul pe venitul global cu aproximativ 10%. Aceasta este una dintre cele mai importante categorii de venituri proprii la bugetul local.

Minus 10%!

Doar că măsura creşterii salariilor va trebui aplicată şi în Primărie, ceea ce iar va apăsa în plus la bugetul de cheltuieli al oraşului.

Aşa-numita „anvelopă salarială” a Primăriei constituie temă de negocieri a Executivului cu Sindicatul Civica. Primarul Ilie Bolojan a cerut reduceri de personal de 10%, adică vreo 48 de posturi. Sindicatul a venit, însă, cu propriile propuneri de reducere a impactului salarizării pe buget. Una dintre aceste propuneri este să se păstreze la nivelul de acum tot ce înseamnă sporuri adiţionale, iar sporul salarial să se aplice la salariul de bază. Alte propuneri s-au referit la modalităţi de creştere a veniturilor la buget, prin eficientizarea unor activităţi. Cu alte cuvinte, sindicaliştii subalterni ai primarului Ilie Bolojan sunt dispuşi să aducă mai mulţi bani la buget, bani adunaţi de la populaţie, ca să-și păstreze posturile.

Mai puţin ca directorii

Cu saltul salariilor funcţionărimii, se ajunge ca personalul cu funcţii de conducere să aibă salarii mai mari decât ale aleşilor. Viceprimarii au acum 4.000 de lei net, lunar, iar primarul primeşte 4.600 de lei lunar. Salariul administratorului public este şi el stabilit prin raportare la salariul primarului, deci nici acesta nu va creşte. Directorii din Primărie, în schimb, iau lunar salarii cuprinse între 3.800 şi 4.800 de lei, de la caz la caz. În mod excepţional, când sunt implicaţi în proiecte cu finanţare europeană, au ajuns şi la 5.000 sau 6.000 de lei.

Taxe anulate

Dintre cele 102 taxe anulate prin ultima lege, 29 influenţează bugetul local. Acestea sunt pentru:

– autorizare circulaţie pentru probe

– autorizare circulaţie provizorie

– autorizare circulaţie

– carte de identitate provizorie

– carte de identitate

– eliberare acte de stare civilă
– eliberare certificat de atestare fiscală
– eliberare permis de pescuit

– eliberare sau preschimbare acte de identitate, schimbarea reşedinţei, a cetăţeniei etc.

– examen permis auto anulat

– examen permis auto cu şcoala categoriile C, D, Tr, E etc.

– examen auto permis categoriile A, B, B+E

– înmatriculare auto/remorci cu masa peste 3.500 kg

– înmatriculare auto/remorci cu masa sub 3.500 kg

– înregistrare cereri pentru furnizarea de informaţii din Registrul naţional de evidenţă a populaţiei

– înregistrare la cerere schimbare de nume şi sex

– taxa de timbru pentru activitate notarială

– taxa pentru eliberarea extraselor multilingve acte stare civilă

– taxa specială pentru dovada de stare civilă

– taxa de timbru cazier judiciar

– taxa timbru transcriere în Registrul de stare civilă a actelor emise în străinătate

– taxa verificare în evidenţa informatizată

– taxe de timbru

– taxa de timbru pentru ajutor pentru încălzire ASCO şi Registrul agricol

– taxa de timbru ajutor social ASCO – Registrul agricol

– taxa de timbru masa cantină

– taxe de timbru Registrul agricol

– viza anuală a permisului de pescuit

 



36Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor