Bătuţi de grănicerii maghiari

53Comentarii
Bătuţi de grănicerii maghiari
ARTAND / ORADEA – Şoferii de tir care au intrat ieri în ţară prin Punctul de Trecere al Frontierei Borş au reclamat modul în care au fost trataţi de grănicerii maghiari din Vama Artand, acuzându-i că i-au bătut, i-au dat cu spray-uri lacrimogene şi i-au ameninţat cu pistoalele

Românii spun că au apelat la ajutorul Consulatului Român din Szeged, însă au fost refuzaţi de oficialii de acolo.
Şoferii de tir români au povestit că sâmbătă au ajuns în Vama Artand (Ungaria), unde au stat ore în şir la coadă fără să poată intra în ţară. Coloana formată de tirurile care încercau în România s-a întins, potrivit românilor, pe o porţiune de 6-7 kilometri. În aceste condiţii, tirurile unor firme orădene care au sediul pe Şoseaua Borşului reuşeau să treacă peste rând şi să intre în ţară fără să stea la coadă, lucru care i-a înfuriat pe câţiva şoferi, care au decis să blocheze banda de intrare şi să lase să intre, peste rând, doar autotrenurile cu produse alimentare.

N-au vrut să dea şpagă
„Totul a început de la faptul că nu am vrut să dăm şpagă. Noi stăteam la rând şi veneau alţii şi intrau în faţă. Sunt câteva firme, care au sediul la intrarea în ţară, pe Şoseaua Borşului, care au înţelegere cu şefii grănicerilor maghiari şi cu poliţiştii noştri de frontieră şi care dau şpagă să nu stea la coadă. Lucrul ăsta se întâmplă şi la intrarea în ţară, şi la ieşire.

Când am hotărât să nu mai lăsăm tirurile respective să treacă, au venit poliţiştii maghiari la noi şi a început scandalul. Colegii au fost daţi cu spray-uri lacrimogene, au fost bătuţi, li s-au rupt hainele, iar la unu dintre noi i-au pus pistolul la tâmplă. Aşa ceva nu am mai văzut. A armat pistolul şi, pur şi simplu, i l-a pus la tâmplă. Colegul a albit în momentul acela.

Şi eu m-am speriat foarte tare”, a povestit Benoniu Puşcaş. Soţia lui, care îl însoţea în călătorie, a reuşit să vadă cum unul dintre şoferi a fost bătut crunt de grănicerii maghiari. Încă în stare de şoc şi plângând, femeia a povestit scenele văzute în Vama Artand. „Unul dintre băieţi, care a fost dat cu spray-ul, a dat prin staţie că se simte foarte rău aşa că m-am dus la el în maşină să nu i se întâmple ceva. Atunci am văzut cum şapte-opt grăniceri au mers la tirul din faţă, şi au forţat uşile şi l-au târât pe şofer afară.

Nici în filme nu am văzut aşa ceva. Pur şi simplu s-au urcat pe cabină, l-au tras jos, l-au trântit la pământ şi au început să dea în el cu pumnii şi picioarele. Pe urmă i-au pus cătuşele şi l-au târât vreo opt sute de metri pe jos. În tot acest timp continuau să-l lovească. Înainte să apuce să-l scoată din maşină, băiatul a dat prin staţie să-l ajute cineva, era foarte speriat. A apucat să o sune pe mama lui să-i spună ce se întâmplă”, a relatat Florica Puşcaş.

Nu s-au lăsat pozaţi
Unul dintre şoferi a povestit cum grănicerii maghiari au început să-l dea cu spray lacrimogen pentru că a refuzat să urce în tir. „Partea proastă este că în ultima vreme cine nu dă şpagă nu trece. În vama maghiară nu se mai poate face nimic dacă nu dai şpagă. Şi celor care nu vor să dea li se dau amenzi pentru orice. Toată lumea ştie cum merge treaba acolo.

Mai ales în ultima vreme, cine nu dă şpagă poate sta acolo zile întregi. Efectiv îşi bat joc de noi”, a spus Ioan Peştean, din Zalău. „Noi nu am avut intenţia să ne luăm la bătaie cu ei. Vameşii au venit şi au început să fie violenţi pentru că nu am vrut să lăsăm tirurile să treacă peste rând. Cel mai tare s-au enervat când au văzut că le-am făcut poze. Pe băiatul ăla l-au luat la bătaie şi l-au şi reţinut să dea declaraţii”, a mai spus şoferul din Zalău.
Trei tineri au fost reţinuţi de grănicerii maghiari. Unul este din Bistriţa, unul din Cluj şi altul din Argeş. Colegii lor au încercat să ceară ajutorul Ambasadei României la Budapesta şi a Consulatului Român din Szeged. „Până sâmbătă noaptea, în jur de ora 4, când am reuşit să intrăm în ţară, nu a fost nimeni să ne vadă, doar televiziunile”, a declarat unul dintre şoferi.

„Sunt firme care au înţelegere cu şefii grănicerilor şi cu poliţiştii noştri de frontieră şi care dau şpagă să nu stea la coadă” Benoniu Puşcaş.

Georgiana Anghel



53Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor