Băut şi fugar de la accident

Marghiteanul Ţ.M. (46 ani) a urcat sâmbătă seară băut la volanul unui Volvo înmatriculat în Suedia, şi a pierdut controlul asupra direcţiei pe strada I.L. Caragiale din Marghita. Ca urmare, autovehicolul a părăsit carosabilul lovind o autoutilitară marca ARO 320, parcată pe marginea drumului.

După producerea accidentului şoferul Ţ.M. a părăsit locul incidentului fără anunţarea poliţiei, fiind depistat de poliţişti pe drumul judeţean 191, în Chiraleu. Celui în cauză i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea gradului de alcoolemie în sânge iar cercetările continuă.

Tot în Marghita, dar duminică în jurul orei 13:45, a fost depistat în trafic, pe strada Republicii, tânărul H.P. (23 ani, din Chiribiş, în timp ce conducea un autoturism marca Opel înmatriculat în judeţul Bihor, fără a poseda permis auto. La solicitarea poliţiştilor, cel în cauză s-a legitimat cu un permis de conducere emis de autorităţile elene, care în urma verificărilor s-a stabilit a fi fals. Cercetările continuă.

 

Cristian Horgos



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase