Bazin de înot pentru toţi elevii

Bazin de înot pentru toţi elevii
ORADEA - Pe lângă îndeplinirea sarcinilor şi a proiectelor rămase de anul trecut, Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Bihor aduce câteva propuneri pentru 2008. Un bazin de înot pentru toţi elevii şi construirea unor săli de sport reprezintă principalele proiecte ale inspectoratului şcolar.

De asemenea, campusurile şcolare sunt o prioritate. Paradoxal, ducerea la bun sfârşit a acestui proiect nu s-a putut face în 2007 din cauză că banii alocaţi au fost prea mulţi şi nu au putut fi absorbiţi. Dar „banii au fost realocaţi, astfel că nu va fi nici o problemă”, spune Daniel Negrean, purtătorul de cuvânt al IŞJ Bihor.

Conform bilanţului realizat la finele anului 2007, din 57.345.000 de lei, sumă alocată pentru dezvoltarea infrastructurii şcolare, nu s-au cheltuit 4.331.000 lei. De aceste campusuri va beneficia Oradea, respectiv Colegiul Economic Partenie Cosma şi Grupul Şcolar Vasile Voiculesc şi şcolile din Aleşd şi Săcuieni. Pe lângă asta, se doreşte construirea altor trei campusuri şcolare, Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida fiind una dintre unităţile şcolare vizate în acest scop.

Bazin de înot pentru elevi

Alte propuneri pentru 2008 sunt realizarea unui campus sportiv pentru cluburile sportive din Oradea, precum şi a unui bazin de înot. Dacă pentru campusul sportiv nu se cunoaşte încă locaţia, bazinul de înot se presupune că va fi în Rogerius sau Nufărul, având în vedere că acestea sunt cartierele cu cei mai mulţi elevi. Tot pentru 2008 IŞJ Bihor anunţă construcţia a trei săli de sport, însă deoacamdată nu s-a hotărât unde vor fi ridicate.

„În ceea ce priveşte proiectele de anul trecut, vom continua programul de modernizare a infrastructurii şcolare, respectiv lucrări capitale şi de reparaţii, extinderi, consolidări sau chiar realizarea unor clădiri noi”, spune Daniel Negrean, purtătorul de cuvânt al IŞJ Bihor. În acest an va continua şi programul de dotare cu microbuze şcolare. Amintim că în anul 2006 judeţul nostru a beneficiat de 16 microbuze, în 2007 de 26, iar în acest an vor fi aproximativ 25 de microbuze destinate transportului elevilor din zonele rurale la şcoală. „Vom ajunge ca fiecare comună să aibă un microbuz pentru elevi”, mai spune Negrean.

Ioana Iuhas



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !