BC Timisoara, cu 6 nominalizari la All Star Game-ul masculin

De C. Onaca
BC Timisoara, cu 6 nominalizari la All Star Game-ul masculin
Liderul campionatului românesc de baschet masculin are cei mai mulţi jucători nominalizaţi la All Star Game-ul din 20 martie din Timişoara. Fanii BCT-ului îi pot vota pe cinci dintre jucătorii plus antrenorul Badnjarevic pentru a-i vedea în echipa Nordului la disputa de peste o lună.

Federaţia Română de Baschet a anunţat luni nominalizările pentru cel mai spectaculos eveniment al anului, All Stare Game-ul masculin din 20 martie, care se va desfăşura în acest an în sala Constantin Jude din Timişoara. Sistemul s-a schimbat puţin în sensul în care nominalizările au fost făcute pe baza recomandărilor cluburilor.

BC Timişoara a rămas cu toţi cei 5 jucători recomandaţi de club în ancheta All Star Game. Cei cinci „lei” fac parte dintre cei 38 de jucători nominalizaţi pentru un loc în echipa Nordului: Zlatko Jovanovic – conducător, Dragos Andrei – fundaş, Dominique Archie – extremă, Bogdan Popescu – extremă de forţă, Robert Sarovic – pivot.

Acestora li se adaugă antrenorul Predrag Badnjarevic, nominalizat pentru postul de tehnician al selecţionatei Nordului alături de alţi 7 antrenori.

Sistemul de vot se poate face între 20 februarie şi 13 martie, iar ponderea acestui vot al publicului valorează 30% din total.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !