BCR va finanţa Consiliul Judeţean

ORADEA – În urma procedurii cererii de ofertă a Consiliului Judeţean Bihor, Banca Comercială Română a fost declarată câştigătoare. Forul judeţean va semna un contract cu BCR pentru mega-creditul de 250 milioane RON.

Instituţiile bancare în faţa cărora BCR a avut câştig de cauză sunt consorţiul DEXIA Kommunalkredit Bank AG – Viena şi BT Securities SA Cluj-Napoca şi consorţiul Raiffeisen Bank SA Romania Bucureşti şi Raiffeisen Capital & Investment SA Bucureşti. De altfel, cinci societăţi au cumpărat caietul de sarcini pentru creditarea Consiliului Judeţean Bihor cu 250 milioane de lei noi (circa 75 milioane de euro), însă doar cele trei instituţii de mai sus şi-au depus ofertele la termenul-limită pentru contractul de achiziţie publică

„Servicii financiare de creditare şi intermediere pentru emiterea şi vizarea de obligaţiuni Consiliului Judeţean Bihor, având ca destinaţie finanţarea unor proiecte de investiţii de interes judeţean”. O singură autoritate ar mai putea stopa acum contractarea celor 250 milioane lei noi (2.500 miliarde lei vechi): Ministerul Finanţelor Publice. Acesta mai trebuie să aprobe cuantumul creditului.

Cine semnează?
La ultima şedinţă de Consiliu Judeţean, aleşii au votat un proiect de Hotărâre privind numirea persoanelor care vor semna contractul de credit şi alte documente necesare contractării creditului. Aceştia sunt: Kiss Alexandru şi Ştefan Seremi (în calitate de ordonatori principali de credite), Elisabeta Bubui şi Filip Cheşeli (în calitate de directori executivi), Nicolae Blaj şi Carmen Soltănel (acordare viza juridică), Liviu Blaj şi Gabriela Urda (acordare viză control financiar preventiv)

Calin Corpas



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase