BCT – Ploiesti, finala pentru play-off

De C. Onaca
Reactualizat la:
BCT – Ploiesti, finala pentru play-off
Bătălia pentru primul loc al Diviziei A se dă sâmbătă la Timişoara. Liderul BCT primeşte replica multiplei campioane CSU Ploieşti într-un joc decisiv pentru prima poziţie a campionatului.

Confruntarea de la ora 19 le pune faţă în faţă pe echipele ce au dominat sezonul regulat, bănăţenii au fost echipa turului cu o serie incredibilă de 12 succese consecutive, iar prahovenii le calcă pe urme în retur şi vin la Timişoara cu un moral excelent după 11 victorii consecutive. Cu două etape înainte de intrarea în play-off cele două formaţii ocupă primele locuri în clasament cu 46 respectiv 45 de puncte.

Pentru alb-violeţi confruntarea cu Ploieştiul este finala finalului de retur pentru că doar victoria îi ajută să îşi păstreze poziţia fruntaşă. „Este un joc foarte important. Jucăm cu cea mai bună echipă din campionat în acest moment, au cel mai bun jucător român, pe Burlacu, dar şi alţi jucători buni ca Hargrove, Cepulis, Vlahovic şi Tica. Sunt într-o formă bună, au 11 victorii la rând, dar o dată tot va trebui să piardă şi sperăm să-i oprim noi”, a declarat antrenorul bănăţenilor Predrag Badnjarevic.

Părerea tehnicianului este împărtăşită şi de elevii acestuia. Bogdan Popescu şi Zlatko Jovanovic au apreciat şi ei forţa ploieştenilor, însă le-au pus gând rău acestora. „Am înţeles că au declarat că preferă că joace cu noi în play-off că am fi cei mai slabi din primele 4 echipe. E o declaraţie urâtă, dar îi aşteptăm sâmbătă să vedem dacă aşa este. Ei au o echipă cu jucători care aţi văzut cum joacă baschet, însă atuul nostru este forţa grupului şi jocul de echipă. Sunt sigur că vom avea şi 2.000 de fani în spate care să ne susţină”, crede Popescu.

Partida BC Timişoara – CSU Ploieşti se joacă sâmbătă, ora 19, în sala Constantin Jude. Intrarea spectatorilor este ca de obicei liberă.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase