BCT a falsat cu U Cluj

De Cristian Onaca
BCT a falsat cu U Cluj
BCT a falsat cu U Cluj
Săptămână neagră pentru BC Timişoara, vicecampioana înregistrând două înfrângeri puţin scontate la distanţă de câteva zile. După eşecul dramatic de la Târgu Jiu, baschetbaliştii alb-violeţi au fost depăşiţi net de U Mobitelco Cluj pe teren propriu, 79-89.

Cei 2000 de timişoreni prezenţi duminică seara în sala Constantin Jude au plecat acasă supăraţi pentru că favoriţii au făcut una dintre cele mai slabe partide şi au pierdut disputa cu fosta campioană. BC Timişoara – U Mobitelco Cluj s-a încheiat 79-89 la capătului unui joc de coşmar pentru „lei”.

Gazdelor nu le-a intrat aproape nimic în atac, în faţa unei defensive foarte bine organizate, în timp ce în apărare bănăţenii au uitat cum să se apere. „Timişoara nu ne-a surprins cu nimic. I-am studiat şi ştiam cum să îi blocăm. Am controlat jocul şi am fost mai buni”, concluziona croatul de pe banca Universităţii, Niksa Bavcevic.

Într-adevăr, oaspeţii au fost mai tot timpul cu un pas în faţa BCT-ului, evoluţia scorului fiindu-le favorabilă: 19-27, 42-43, 61-70, 79-89.

Într-o partidă în care jocul şi rezultatul i-a dezamăgit, timişorenii au rămas doar cu câteva execuţii de spectacol marca Dominique Archie, de altfel principalul marcator al gazdelor cu 20 de puncte. Jovanovic, 18 puncte, şi Popescu, 14 puncte, au fost ceilalţi jucători cu eficienţă peste 10. Bulgarul Nikolov – 21 puncte şi americanul Wright – 21 puncte au fost oamenii cheie în jocul Clujului.

Finalul de joc a găsit ambele tabere supărate. Pe de o parte gazdele pentru că pierduseră după un joc slab: „Azi nu am jucat nimic, nu am avut atitudine. Ne-am apărat fără agresivitate, fără să luptăm. Nu ne-am prezentat deloc aşa cum pregătisem acest meci”, spunea Predrag Badnjarevic.

În acelaşi timp ce oaspeţii erau inflamaţi din cauza arbitrajului. „Nu sunt un copil ca să vină cineva să îmi dea lecţii. Ştiu baschet şi ştiu când greşesc, iar astăzi arbitri mi-au dictat două greşeli tehnice pe care nimeni nu mi le-a explicat”, acuza Bavcevic.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !