Beat, fără permis și cu mașina radiată, un bihorean a comis un accident și a fugit de la locul faptei

Beat, fără permis și cu mașina radiată, un bihorean a comis un accident și a fugit de la locul faptei
Un bărbat de 28 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a produs un accident, în timp ce conducea beat și fără permis un autoturism neînmatriculat, și a fugit de la locul faptei.

Accidentul a avut loc marți, 1 octombrie, în jurul orei 17:35, în localitatea bihoreană Albiș. Bărbatul, în vârstă de 28 de ani, din Albiș, a pierdut controlul direcției și a intrat frontal într-un buldozer. „În timp ce conducea un autoturism neînmatriculat în circulație (radiat), fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, pe o stradă din localitate, a efectuat un viraj la stânga, a pierdut controlul asupra direcției, a pătruns pe acostamentul din partea dreaptă unde a intrat în coliziune frontală cu un buldozer, staționat în afara părții carosabile”, precizează comisar IPJ Bihor, Alina Fărcuța.

În urma impactului au fost rănite ușor două minore, de 14 și 15 ani, ambele pasagere în autoturism. Cele două fete au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. După producerea accidentului, bărbatul a părăsit locul faptei fără aprobarea poliției, astfel că oamenii legii au pornit în căutarea lui. Acesta a fost identificat cu operativitate pe raza localității Albiș. „În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, mai informează Alina Fărcuța.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Biroului Rutier Marghita continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor