Bebeluşii pot înota din prima zi

3Comentarii
Bebeluşii pot înota din prima zi
Mămicile care nasc în Bihor pot să îşi înveţe copiii să înoate chiar din prima zi când vine pe lume. Imagini

Reprezentanţii Clubului „Micii campioni, din Capitală, au sosit miercuri la Oradea pentru a oferi primele informaţii personalului medical şi gravidelor de la Maternitatea Oradea despre dezvoltarea bebeluşilor prin activităţi acvatice, chiar din prima zi de naştere.

Iniţiatoarea clubului, Georgeta Sultana, care a efectuat prezentarea, a obţinut brevet pentru o metodă proprie de terapie, certificată atât de OSIM cât şi de către reprezentanţii Federaţiei Franceze de Activităţi Acvatice. Asistenta Sultana propune, prin metoda ei, oferă posibilitatea copiilor să crească sănătoşi şi să se fortifice. Metoda terapeutică Sultana, ce presupune readaptarea bebeluşilor la mediul acvatic, este benefică copiilor sănătoşi, dar şi prematurilor cu risc neuromotor, copii cu diverse afecţiuni.

Pe vârste

Programul Sultana se împarte în două: unul de adaptare la mediul acvatic pentru copiii de la 0 la patru luni şi jumătate, iar al doilea pentru copiii cu vârsta de la 4 luni şi jumătate la un an. Alte programe sunt demarate de către Clubul Micilor Campioni pentru copiii mai mari: de la un an la doi ani şi jumătate copiii pot fi pregătiţi pentru iniţierea în înot, de la doi ani se face iniţierea în înot, iar peste patru ani copiii sunt învăţaţi să aprofundeze procedeele de înot.

Georgeta Sultana a explicat că până va reuşi să găsească un sediu, mămicile pot să îşi fotifice copiii în mediul acvatic, chiar în cada din casă în primele luni de viaţă, apoi la piscine, pe baza unui ghid practic întocmit special pentru nou-născuţi. Ghidul conţine imagini şi un DVD pentru ca părinţii să vizualizeze modul corect în care trebuie ţinuţi copiii în apă.

Clubul Micilor Campioni are sediul doar în Capitală, dar intenţionează să îşi deschidă sedii în toate centrele universitare, inclusiv la Oradea, posibil la Spitalul de Recuperare din Băile Felix sau la Spitalul Municipal, dacă şefii unităţilor respective vor dori să contribuie la ajutorarea copiilor cu probleme şi a mămicilor care vor să dezvolte gradul de inteligenţă emoţională şi organismul bebeilor lor.

Otilia Şandor, Alexandra Borz



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor