Becali acceptă oferta lui Marian Iancu

Becali acceptă oferta lui Marian Iancu
BUCUREŞTI – Patronul Stelei, Gigi Becali, a declarat că este de acord ca meciul din Cupa României cu Poli Timişoara să se dispute pe stadionul Giuleşti, după ce omologul său din Banat, Marian Iancu a venit cu această idee.

“Le vom propune celor de la Steaua să jucăm meciul din Cupa României în Giuleşti. Ar fi interesant. Noi suntem organizatori şi ne-ar conveni de minune să evoluăm pe stadionul Rapidului. Şi pentru suporteri ar fi mult mai convenabil. Una e să vii la Bucureşti, şi alta e să te duci până la Piatra Neamţ”, a declarat, luni pentru NewsIn, Marian Iancu.

Răspunsul a venit imediat chiar de la patronul Stelei, Gigi Becali : “Jucăm în Giulesti dacă ei vor, dar să nu fie o şmecherie de a lui Iancu. Jucăm unde vor, iar dacă vor pe Giuleşti, atunci acolo vom juca”.

Partida Poli Timişoara-Steaua Bucureşti, din semifinalele Cupei României, este programată să se dispute miercuri pe 18 aprilie, de la ora 20:45, pe stadionul Ceahlăul din Piatra Neamţ.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !