Becali: ”Mihai, tu ai gresit!”

Reactualizat la:
Becali: ”Mihai, tu ai gresit!”
BUCUREŞTI – Principalul finantator al FC Steaua, Gigi Becali, s-a contrazis, marti, intr-o emisiune televizata, cu fostul manager Mihai Stoica in privinta motivului plecarii acestuia din urma de la gruparea din Bulevardul Ghencea.

Gigi Becali a precizat ca Mihai Stoica a fost demis, deoarece a gresit, in timp ce Mihai Stoica a mentionat ca nu considera ca ar fi fost vorba despre o greseala.

“Daca el spune ca nu a gresit, sa spuna el despre ce este vorba. Mihai, eu cred ca ai gresit. Daca tu crezi ca nu ai gresit, este problema ta”, a spus Becali, pentru postul de televiziune Sport.ro.

Rugat sa prezinte care a fost relatia sa cu Mihai Stoica, Gigi Becali a precizat: “Eu am avut cu el o relatie de patron-manager in care i-am dat toata incredere, pentru ca el facea ce vroia. Eu i-am spus ca nu mai vreau straini, si gata. Cat a avut mana libera, putea sa faca ce vroia, dar cand i-am spus eu sa nu mai aduca straini, gata, el nu mai putea sa zica nimic”.

Gigi Becali i-a cerut, apoi, lui Mihai Stoica sa nu mai fie suparat pe actualul presedinte de la Steaua, Valeriu Argaseala, deoarece acesta nu i-a facut niciun rau. “Argaseala nu ti-a spus tie (n.r. – referitor la demitere), pentru ca eu i-am spus ca iti voi spune eu, dupa meciul cu Otelul Galati. Argaseala nu are nicio vina. Ca sa devii impresar, sa lucrezi cu mine, nu poti sa lucrezi cu mine, daca nu lucrezi cu familia mea. Trebuie sa-l respecti pe Argaseala”, a precizat Becali.

Becali i-a reprosat apoi lui Stoica faptul ca i-ar fi cerut lui Argaseala sa ii uite numarul de telefon: “I-ai spus sa uite numarul tau de telefon. Ce ti-a facut el? Daca si el mai deranjeaza oamenii?”.

In replica, Mihai Stoica a dezvaluit ca Valeriu Argaseala ar fi negociat, anul trecut, sa plece la gruparea Poli Timisoara. “Argaseala negocia cu Rosianu anul trecut si am aflat intamplator. Puteai sa crezi vreodata asta?”, a intrebat Stoica, la care Becali a raspuns: “Nu pleca niciodata de la Steaua”. “Nu pleca, dar a negociat…”, a continuat Mihai Stoica.

La randul sau, presedintele FC Steaua, Valeriu Argaseala, a comentat declaratiile facute de Mihai Stoica. “Eu cred ca unele lucruri pot fi spuse la suparare. Este adevarat ca am discutat cu Rosianu, dar discutia a fost astfel. Rosianu mi-a spus ca, daca vreodata as dori sa plec de la Steaua, atunci pot sa merg oricand la Poli Timisoara, pentru ca sunt un conducator bun. Asa si Dinu Gheorghe, cand era la Rapid, m-a intrebat daca nu as vrea sa lucrez in Giulesti, la care eu i-am spus ca nu stie ce inseamna sa lucrezi la Steaua. Daca astea sunt negocieri…”, a precizat Argaseala.

Referitor la declaratia pe care a facut-o antrenorul echipei Steaua, Cosmin Olaroiu, care a spus ca va insista pentru ca Mihai Stoica sa revina la clubul din Bulevardul Ghencea, reactia lui Becali si a lui Mihai Stoica a fost diferita. Acesta din urma a declarat ca nu il intereseaza ce spune Olaroiu, care nu l-a sunat nici macar o data dupa plecarea sa de la Steaua, in timp ce Becali a precizat ca Olaroiu ar fi facut acea declaratie din curtoazie.

Gigi Becali a anuntat, la sfarsitul saptamanii trecute, ca managerul general Mihai Stoica a fost demis, motivand ca acesta a facut o greseala pe care nu o va dezvalui, dar care l-a costat si ca a fost nevoit sa renunte la structura CA, din care faceau parte si membri ai familiei sale, pentru a-l acoperi.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase