Beiusean arestat pentru paricid

Beiusean arestat pentru paricid
Zicala „corb la corb nu-şi scoate ochii” nu s-a potrivit într-o familie de oieri din zona Delani – Beiuş.

Tribunalul Bihor l-a arestat preventiv pentru 29 de zile pe Ioan Nicolae Corbu (36 ani), fiul cel mare al beiuşeanului găsit mort, joia trecută, într-o râpă de lângă serpentinele ce duc spre Stâna de Vale.

„Suspectul a fost reţinut, marţi seara, fiind acuzat că şi-ar fi ucis tatăl în luna decembrie cu o rangă. Potrivit cercetărilor desfăşurate de procurorul de caz, suspectul a transportat trupul neînsuflețit cu autoturismul propriu şi l-a aruncat, înfăşurat în doi saci de rafie, într-o pădure de lângă Stâna de Vale. Acolo a fost găsit de culegători de plante medicinale”, a declarat procurorul Vasile Popa, purtător de cuvânt al Parchetului Bihor.

Anchetatorii l-au luat în vizor pe fiul victimei după ce au aflat că acesta s-a certat violent cu tatăl său în ziua crimei.

Procurorii au dispus reţinerea lui Ioan Nicolae Corbu după două zile de audieri şi percheziţii efectuate la domiciliul suspectului şi la fermele deţinute de familie în Delani şi la un kilometru de Beiuş.

La necropsie s-a stabilit că bărbatul a murit în urma unui traumatism cranio cerebral provocat de o lovitură cu un corp dur.

C.H.

 

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !