Beiuşul a părăsit Cupa României

Beiuşul a părăsit Cupa României
Beiuş – Retrogradată din Liga a II-a la finele sezonului trecut, FC Baia Mare a câştigat pe merit confruntarea cu CF Beiuş. Băimărenii au învins cu 2-0 (0-0), dar şi-au mai creat şi alte ocazii de a înscrie, care l-au evidenţiat pe portarul Andrei Lazea.

Oaspeţii au deschis scorul la zece minute de la reluarea reprizei a doua: Ernszt a făcut o cursă pe banda dreaptă, a centrat în faţa porţii, de unde Batin nu i-a mai dat nici o şansă lui Lazea.

Beiuşenii au primit lovitura de graţie cu cinci minute înainte de final, într-un moment când forţau egalarea. Ernszt a scăpat pe contraatac şi, singur cu portarul, a înscris golul care a adus liniştea în tabăra FC Baia Mare.
Faza a IV-a a Cupei României se va disputa în data de 29 august. Vor participa cele 20 de echipe învingătoare în faza a III-a, la care se adaugă şi echipele din Liga a II-a, printre care vor fi FC Bihor şi CF Liberty Salonta.
Au evoluat echipele:
CF Bihorul: Lazea – C. Rusu, Tăut, Gh. Rus (’52 Aenoaiei), Bocoiu – Mihoc, Fl. Popa (’83 M. Rusu), Matei (’60 Morar), Boldor – Raţ, Oraş. Antrenor: Rudy Kovacs
FC Baia Mare: Lovasz – Nan, Şuteu, Colar, Negrea – Vanea, Achim (’64 Berki), Iaţu (’62 Nechita), Szentlaszloi (’66 Petrovan) – Batin (’85 Duruş), Ernszt. Antrenor: Emil Kemeneş.

Biris Teodor



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !