Beiuşul este lider în Seria a 6-a

MICULA – Echipa antrenată de Rudy Kovacs a confirmat şi la Micula evoluţiile bune din acest debut de sezon, fotbaliştii beiuşeni izbutind să se impună în faţa localnicilor de la Turul, cu scorul de 3-1 (3-0).

La fel ca şi în partida cu Odorheiul Secuiesc, beiuşenii au rezolvat ecuaţia învingătoarei încă din primul mitan. Ilaş ’32, Spânoche ’34 şi Szabo ’39 au făcut în doar şapte minute şah mat defensiva echipei gazdă, care s-a văzut condusă la pauză la scor de neprezentare, 3-0.

După pauză, sătmărenii au încercat să pună mai multe probleme, dar nu au izbutit decât golul de onoare, marcat la patru minute de la reluare. CF Beiuş s-a impus fără emoţii cu scorul de 3-1 şi după prima victorie externă din acest an a preluat şi fotoliul de lider al Seriei a VI-a. „După 10-15 minute în care gazdele au încercat să pună presiune la poarta noastră, am pus stăpânire pe joc. Am avut şapte minute în care am tranşat soarta jocului, dar pe parcursul meciului am mai ratat încă cinci-şase ocazii clare de a marca”, ne-a declarat antrenorul Rudy Kovacs. Tehnicianul echipei bihorene a mizat la această partidă pe: Bonta – Silaghi, P. Luca, Tăut, Fărcuţa – Balea (’72 Mangra), Ilaş (’88 Şerb), Trip, G. Bogdan – Szabo (’90 Fl. Popa), Spânoche.

Ciprian Ciorba

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !