Benzi desenate pe tema Holocaustului

Benzi desenate pe tema Holocaustului
Ambasada Poloniei în Israel a protestat împotriva unor benzi desenate pe tema Holocaustului ce au fost publicate de ziarul Haaretz, argumentând că, în aceste desene, polonezii sunt prezentaţi într-o ”lumină nefavorabilă”.

Publicaţia Haaretz a prezentat aceste benzi desenate înainte de ziua memorială a Holocaustului de luna trecută. Benzile desenate descriu povestea ”adevărată” a unei mame care a reuşit să scape dintr-un lagăr nazist din Polonia celui de-al Doilea Război Mondial. În unele desene sunt prezentaţi pasagerii polonezi ai unui tren, mulţi dintre ei ţinând în mâini sticle de băutură, hărţuind o tânără.

Aceste benzi desenate au fost republicate joi de cotidianul Rzeczpospolikta, provocând indignare în rândul polonezilor, susţine Piotr Trobniak, purtător de cuvânt al Ambasadei Poloniei de la Tel Aviv. ”Aceste imagini îi prezintă pe polonezi drept nişte beţivi violenţi. Este o problemă foarte dificilă şi serioasă pentru noi”, a comentat el.

Un reprezentant al publicaţiei israeliene Haaretz a respins aceste acuzaţii. ”Nimeni nu a făcut nici un comentariu asupra poporului polonez în ansamblul său. Aceasta este o descriere satirică a oamenilor care au fost atunci în acel tren, conform relatării unei femei care a trăit acele clipe”, a explicat el.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase