Biblioteca la sărbătoarea patronului

Organizata de Biblioteca Judeteana „Gheorghe Sincai” si patronata de Consiliul Judetean Bihor, în colaborare cu Directia Judeteana pentru Cultura Bihor, sarbatoarea patronului cultural al Bibliotecii oradene a ajuns la cea de-a X-a editie.

În cadrul manifestarilor, care se vor desfasura astazi si mâine, vor avea loc numeroase dezbateri si expozitii bibliografice, la care vor fi prezenti specialisti în bibliografie, istorie literara, biblioteconomie, filologie, istorie culturala si conservare, din toate centrele mari din tara, dar si bibliotecari comunali, orasenesti, municipali si judeteni din Bihor.


Cuvântul de salut din partea autoritatilor judetului Bihor, adresat invitatilor, va avea loc la sediul nou al Bibliotecii, din Piata 1 Decembrie nr. 12, începând cu ora 10:00. De la deschidere nu vor lipsi reprezentantul Ministerului Culturii si Cultelor Bucuresti, consilierul Victoria Stoian, si directorul Directiei Judetene pentru Cultura Bihor, Ligia Mirisan.

De asemenea, la eveniment vor participa si reprezentanti ai conducerii Consiliului Judetean, institutie care finanteaza activitatea Bibliotecii bihorene. Vor urma doua zile de simpozioane în cadrul carora sunt propuse subiecte de maxim interes pentru iubitorii de carte si cei care activeaza în acest domeniu.

Laura Voicu