Biblioteca şcolii din Călacea are doar 30 de cărţi!

De Veronica Bursaşiu
Biblioteca şcolii din Călacea are doar 30 de cărţi!
Orădenii sunt chemaţi să schimbe această realitate crudă şi să doneze cărţi pentru 150 de copii din Călacea.

Cărţile pot fi donate la sediul Asociaţiei Piticot din Oradea, str. Ovid Densușianu, nr. 9, Bl. P. 191, Ap. 2, de luni până vineri, între orele 8.00 – 16.00.

Asociaţia Piticot încearcă să schimbe destine cu ajutorul cărţilor. Până pe 15 aprilie 2016, asociaţia organizează o campanie de strângere de cărţi pentru cei 150 de copilaşi, elevi în clasele I – VIII de la Şcoala Călacea. Stupefiant, dar Biblioteca școlii din Călacea deţine doar 30 de cărţi, ceva mai mult decât un raft de cărţi.

Orădenii sunt invitaţi să facă parte din povestea de viaţă a celor 150 de copilaşi, elevi în clasele I – VIII la Şcoala din Călacea, judeţul Bihor. „Astăzi, ei îşi pun speranţa în noi, prin cărţi donate cu suflet, pentru viitor, rânduri scrise ce vor schimba destine, vor întregi cunoştinţe şi vor pregăti oameni pentru mai bine. Biblioteca Școlii Călacea deţine doar 30 de cărţi, pitite pe două rafturi, demult scorojite, apăsate de praf…”, spune Anca Morar, director coordonator evenimente la Asociaţia Piticot. Campania se adresează elevilor care au cărţi în dublu exemplar, dar și editurilor care doresc să sprijine această acţiunea. Pot fi donate manuale, auxiliare, atlas geografic cărţi care se cer ca lecturi suplimentare, jocuri interactive, dar și romane. Condiția este să nu le lipsească pagini, să se poată învăța după ele.

Pe 20 aprilie cărțile donate vor fi duse la Călacea, pentru a fi oferite elevilor, în cadrul Bibliotecii școlii.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase