Bicicleta şi maşina bat tramvaiul in Oradea

15Comentarii
Bicicleta şi maşina bat tramvaiul in Oradea
Tramvaiul este cel mai lent mijloc de transport din Oradea, fapt demonstrat chiar de OTL Oradea.

O provocare interesantă a fost lansată de regia locală de transport în comun ca acţiune în cadrul Săptămânii Europene a Mobilităţii. Câte trei echipe – biciclişti, automobilişti şi pietoni – pasageri în tramvai, au pornit de la Spitalul Municipal din Rogerius şi din staţia Cantemir spre Primărie, în încercarea de a arăta care mijloc de transport este cel mai rapid.
Între echipajele plecate de la Spitalul Municipal, cei de la Pro Bikers au fost cei mai rapizi, urmaţi de o masina a Poliţiei – dar care a trebuit să respecte toate regulile de circulaţie. Ultimii au ajuns călătorii cu tramvaiul, care au ajuns în faţa Primăriei în 16 minute, după o călătorie mai degrabă lipsită de confort, în miros de vopsea proaspătă.

„Este un prilej pentru a face şi sport dar în primul rând este o formă foarte bună de a combate criza. Cu bicicleta mă şi duc la servici. Este mult mai practic decât cu maşina. Castigi şi timp, căştigi şi sănătate. Partea financiară contează foarte mult în perioada asta. Făcând un calcul minimal pot să spun că am economisit 300 de lei doar pentu simplul fapt că nu m-am dus cu maşina la servici”, crede Ciprian Bodea, biciclist aliniat ieri la start în Rogerius.
Pe cealaltă rută, din Cantemir spre Primărie, clineţii OTL-ului au ajuns ultimii, biciliştii pe locul al doilea şi automobiliştii pe primul loc.

A câştigat experienţă

În faţa rezultatelor, organizatorul Csuzi Istvan, directorul regiei de transport în comun a întors-o elegant:„Astăzi suntem în toiul Săptămânii Mobilităţii şi promovăm circulaţia fără autoturism. OTL, deşi s-a clasat pe ultimul loc, nu a pierdut ci a câştigat experienţa că în Oradea e greu sa introduci un transport în comun care să fie un concurent al bicicletei sau autoturismului”. Totuşi, consecinţele folosirii intensive a maşinii în oraş le suportă toţi, respirând aerul poluat.
„Poate cel care a ajuns cu maşina din Cantemir a fost primul, dar cei care au avut de pierdut sunt orădenii. Consider că trebuie să luăm nişte măsuri de a prioritiza traseele pentru autobuze şi tramvaie pentru a putea asigura respectarea graficelor de circulaţie”, propune directorul OTL.

CRISTINA GHILEA

 



15Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor