Biciclist acroşat pe trotuar

9Comentarii
ORADEA - În timp ce conducea duminică, în jurul orei 23:40, un autoturism Mercedes, la intersecţia străzii Tudor Vladimirescu cu Bdul Decebal, orădeanul M.F.C. (33 ani) a intrat în coliziune laterală cu un Volvo condus în aceeaşi direcţie de mers de clujeanul C.E.C. (20 ani).

Poliţiştii spun că orădeanul nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers de pe banda întâi pe banda a doua a drumului.

„În urma impactului, autoturismul Volvo a trecut pe contrasens, unde a tamponat un autoturism parcat pe trotuar şi a acroşat un orădean de 35 ani, I.B., care circula regulamentar pe bicicletă din sens opus.

Din fericire, leziunile suferite de biciclist în urma evenimentului rutier nu au fost grave”, precizează subinspectorul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.

Ovidiu Morcanu



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor