În acțiunea desfășurată de polițiști au fost vizați bicicliștii care nu au respectat legislația rutieră și s-au expus victimizării prin accidente sau au constituit un pericol pentru ceilalți participanți la trafic.
Potrivit comisarului IPJ Bihor, Alina Dinu, cele mai multe amenzi, 110, au fost acordate pentru lipsa îmbrăcăminți reflectorizante. Alte 71 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea condițiilor tehnice minime prevăzute de legislație, pe care trebuie să le îndeplinească bicicletele pe drumurile publice, respectiv cele referitoare la dispozitivul de frânare, sistemul de direcție, sistemul de avertizare sonoră sau echiparea cu lumini și cu dispozitiv fluorescent-reflectorizant. Polițiștii rutieri au sancționat alți 25 de bicicliști depistați în timp ce ce circulau pe bicicletă sub influența alcoolului, 10 bicicliști care circulau cu biciclete care prezentau diverse defecțiuni tehnice și 49 de bicicliști pentru lipsa documentelor de identitate.
Recordul de alcoolemie îl deține un bărbat, în vârstă de 65 de ani, din localitatea bihoreană Belfir. Acesta a fost depistat în trafic în timp ce circula cu bicicleta având o concentrație alcoolică de 0,96mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost sancționat cu amendă în valoare de 870 lei.
Valoarea totală a amenzilor acordate celor 265 de bicicliști este de 97.575 lei.
Recomandări preventive pentru bicicliști
Nu uitați! Potrivit prevederilor legale, bicicleta cu care circulați pe drumurile publice trebuie să fie:
- a) prevazută cu dispozitiv de frânare eficace;
- b) prevăzută cu un sistem adecvat, funcțional, de direcție;
- c) dotată cu sistem de avertizare sonoră; se interzic echiparea și folosirea sistemelor de avertizare sonoră specifice autovehiculelor;
- d) echipată în față cu lumină de culoare albă sau galbenă, iar în spate cu lumină de culoare roșie și cu cel puțin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeași culoare;
- e) echipată cu elemente sau dispozitive care, în mișcare, formează un cerc continuu, fluorescent-reflectorizante, de culoare portocalie, fixate pe spițele roților.
Pentru a putea conduce o bicicletă pe drumurile publice, trebuie să ai vârsta minimă de 14 ani, să cunoști regulile de circulaţie şi să fii echipat corespunzător.
Copilul în vârstă de până la 7 ani poate fi transportat pe bicicletă de un adult numai dacă vehiculul este prevăzut din construcţie cu un suport special sau dacă are montat un dispozitiv omologat.
– Când circuli PE bicicletă, nu traversa carosabilul pe trecerile pentru pietoni!
– Înainte de a pătrunde cu bicicleta pe arterele prioritare, redu viteza, asigură-te temeinic şi acordă prioritate de trecere celorlalţi participanţi la trafic.
– Înainte de a schimba direcţia de mers, mai ales spre stânga, asigură-te temeinic – din faţă şi din spate – că nu se apropie nici un autovehicul. La schimbarea direcţiei de mers, chiar dacă ai prioritate de trecere, asigură-te că ceilalţi participanţi la trafic au înţeles intenţia ta.
– Este interzis să circuli cu bicicleta pe drumurile publice acoperite cu polei, gheaţă sau zăpadă.
– Circulă cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar atunci când vă deplasaţi în grup, numai în coloană, câte unul. Nu circula cu bicicleta sub influenţa băuturilor alcoolice. Poartă cască de protecţie. Îţi poate salva viaţa!
Citiți principiile noastre de moderare aici!