„Big Brother” pentru medici

1Comentariu
„Big Brother” pentru medici
ORADEA – Prefectul a anunţat joi în cadrul unei conferinţe de presă că activitatea fiecărui medic va fi urmărită îndeaproape de către autorităţile locale. De ce? În vederea îmbunătăţirii actului medical în cabinetele de medicină de familie, ne spune tot prefectul Ilie Bolojan.

„Acestea vor trebui să elaboreze trimestrial sau de două ori pe an un raport prin care să certifice respectarea orarului în cadrul cabinetelor de medicină de familie. Sesizările venite din partea pacienţilor vor trebui tratate cu seriozitate şi verificate”, susţine prefectul Ilie Bolojan, care a anunţat că pe viitor Casa de Asigurări de Sănătate Bihor va acorda medicilor de familie sporuri în funcţie de localitatea unde îşi desfăşoară activitatea.

„Este normal ca un medic care lucrează la Vârciorog să aibă un spor mai mare decât unul care este într-o localitate aproape de Oradea sau situată pe DN”, conchide Ilie Bolojan. De asemenea, în localităţile unde există mai mult de 1.500 de pacienţi la un medic există posibilitatea înfiinţării a încă unui post.

„Criteriile după care va fi selecţionat noul medic vor ţine seama de anumite condiţii: dacă acceptă să îşi mute domiciliul acolo, dacă este dispus să facă şi gărzi – în cazul în care există acolo un centru medico-social – sau dacă va oferi consultaţii şi în alte sate ce aparţin de localitatea respectivă”, spune prefectul Ilie Bolojan, care este convins că punctajul oferit de aceste criterii vor putea departaja concurenţii, mai ales în localităţile cu acces bun. „Toate criteriile emise în acest sens vor fi publicate pe site-ul ASP-ului şi ale CAS-ului, pentru a oferi transparenţă acestui proces”, adaugă prefectul Bolojan.

Viorica Borz



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor