În noaptea de marți spre miercuri, bucureșteanul, M.C.B.(26 ani), care conducea un autoturism pe direcţia Arad – Oradea, a pierdut controlul direcţiei, iar vehiculul s-a răsturnat în şanţ. În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentraţie alcoolică de 0,65 mg /l alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar cercetările sunt continuate de poliţişti. Tot miercuri, pe strada Atelierelor din Oradea, M.M.(19 ani),domiciliat în localitate, care șofa fără a poseda permis de conducere, în momentul în care a efectuat o depăşire, a pierdut controlul asupra direcţiei, a acroşat conductele de agent termic, iar apoi a părăsit partea carosabilă. În urma accidentului rutier, orădenii P.R.(21 ani), S.S.(18 ani) şi B.I.(19 ani), toţi pasageri în autoturism, au suferit leziuni uşoare. Joi, dimineața, pe DN 1, în afara localităţii bihorene Oşorhei, A.I.S.(20 ani), din comuna Tileagd, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Bihor, a efectuat depăşirea neregulamentară a mai multor autovehicule, a pătruns pe contrasens, vehiculul a intrat în derapaj şi a intrat în coliziune cu o autoutilitară, condusă regulamentar din sens opus de orădeanul M.D.(40 ani). În urma accidentului rutier, conducătorul autoturismului, a suferit multiple leziuni pentru îngrijirea cărora a fost internat în spital. Leziuni mai uşoare a suferit și M.D., conducătorul autoutilitarei. Cercetările în cauză continuă.
Bihoreni care provoaca accidente
Marţi, în jurul prânzului, pe strada Nufărului din Oradea a fost depistat orădeanul B.R.(46 ani), în timp ce conducea un autoturism înmatriculat provizoriu în Bihor, având autorizaţia provizorie de circulaţie expirată din cursul lunii august. În cauză au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale, iar cercetările sunt continuate de poliţiştii Serviciului Rutier din cadrul IPJ Bihor.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
CSM CSU Oradea a debutat cu dreptul în semifinala cu CSO Voluntari.
România
Guvernul va adopta în şedinţa de joi hotărârea care permite plata pensiilor înaintea sărbătorilor de Paşti, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, subliniind că demersul reprezintă "un gest firesc de respect" faţă de seniorii României.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Curtea de Apel Oradea a menținut, printr-o sentință definitivă dată joi, condamnarea la 6 ani de închisoare aplicată lui Alexandru Buciuman, șoferul acuzat de moartea unui copil pe care l-a lovit în plin, pe o trecere de pietoni de pe Calea Aradului din Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un pod pietonal și ciclist va traversa Crișul Repede în zona Hotelului Hilton, asigurând astfel conexiunea între zone importante de recreere ale municipiului – Cetatea Oradea și Parcul Cetății, cu zona de servicii ospitaliere (Hotel Continental Forum, Hotel Double Tree by Hilton), Parcul Ion Brătianu, Grădina Ciuperca, Aquapark Nymphaea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!