Bihoreni pe podium

Bihoreni pe podium
ORADEA - Concursul „Memoria Holocaustului” şi-a desemnat câştigătorii, iar festivitatea de premiere a celor mai pregătiţi a avut loc azi la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”. În prezenţa comisiei care s-a ocupat de organizarea, desfăşurarea şi jurizarea competiţiei au fost recompensaţi primii clasaţi.

Printre cei de pe podium s-au regăsit şi Vlad Musca din clasa a XI-a şi Paula Pârcălab din clasa a X-a de la Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu” din Oradea. Cei doi bihoreni s-au clasat pe locul secund la secţiunea dedicată elevilor de liceu, dar performanţa lor nu a fost dublată de reprezentanţii Bihorului la secţiunea pentru gimnaziu.

Premii pe măsură

Concursul a adunat la start reprezentanţi din 35 de judeţe cu 57 de echipaje pentru cele două categorii de concurs: gimnaziu şi liceu. Jurizarea cunoştinţelor elevilor a fost realizată de o comisie numită prin ordin de ministru, concursul fiind inclus în calendarul naţional de concursuri aprobat de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.

„La proba scrisă am avut de răspuns la întrenări de dificulate medie sau chiar mai dificile, dar ne bucurăm că am reuşit să obţinem 10 la proba orală”, susţine Vlad Musca. „La cea de-a doua probă am avut de comentat un articol puternic antisemit dintr-un ziar legionar”, aminteşte Paula Pârcălab.

Elevii cu rezultate bune au fost premiaţi de minister, valoarea premiilor fiind de 320 lei pe echipaj pentru locul I, 215 lei pe echipaj pentru locul secund şi 160 de lei pentru locul III. Pe l’ângă premiile oferite de minister elevii au fost premiaţi şi de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, comunitatea evreiască din Oradea, Muzeul Holocaustului din Şimleul Silvaniei, Muzeul „Ţării Crişurilor” din Oradea şi Facultatea de Istorie.
Valentin Teuca



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !