Bihorenii au ajutat SMURD-ul

ORADEA - Fundaţia SMURD a primit anul trecut nu mai puţin de 2,1 milioane de lei, prin direcţionarea de către cetăţeni a fondului de 2%.

Suma a fost anunţată joi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută de dr. Raed Arafat, subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii cât şi membru al Comitetului Director al Fundaţiei. La această sumă, se mai adaugă aproximativ 567.500 de lei strânşi din donaţii şi sponsorizări din întreaga ţară.

Potrivit spuselor dr. Arafat, cei mai mulţi bani s-au strâns în judeţul Mureş, Iaşi, Cluj cât şi în capitala ţării.

Potrivit Codului fiscal, contribuabilii pot direcţiona până la 2% din impozitul anual pe veniturile salariale către diverse organizaţii.

De patru ori mai mult în Bihor

Dr. Hadrian Borcea, medic coordonator SMURD pe Bihor, este foarte mândru de spiritul civic al bihorenilor. Numărul celor care au dorit să ofere cele 2% SMURD-ului a fost anul trecut pe puţin de patru ori mai mare faţă de anul 2006. „Până acum ştim că în Oradea s-au strâns în jur de 630 de milioane de lei vechi. Încă nu ştim sigur cât s-a adunat în judeţ. Oricum suntem foarte mulţumiţi de această sumă, fiind net superioară celei din 2006”, ne-a declarat dr. Borcea.

În anul 2006 s-au adunat în jur de 193 de milioane de lei pe tot judeţul.

Investiţii

Din banii colectaţi în toată ţara, dr. Arafat a anunţat că se vor derula proiecte pe mai mulţi ani care vizează înlocuirea echipamentelor de instruire a personalului medical în medicina de urgenţă la Mureş, Bucureşti, Iaşi sau Timişoara dar şi dotarea unor noi centre ce vor fi deschise în acest an la Craiova şi Oradea. Valoarea dotărilor acestor centre se ridică la 70.000 de lei fiecare. „În Bihor vom beneficia de două proiecte. Unul va fi finanţat din banii alocaţi de către Fundaţie. Este vorba de centrul amintit joi de dr. Arafat şi care vă pot spune că va fi printre cele mai mari din ţară. Cel de-al doilea proiect va fi susţinut din banii adunaţi din Bihor şi de a cărui realizare vă vom putea anunţa în curând”, ne-a declarat dr. Borcea nedorind să dea deocamdată mai multe detalii. Dr. Borcea ne-a anunţat doar că în Bihor anul acesta se vor tăia multe panglici inaugurale.

Viorica Borz



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase