Bihorenii la clisă friptă, alături de Ministrul Agriculturii

De Veronica Bursaşiu
Reactualizat la:
Bihorenii la clisă friptă, alături de Ministrul Agriculturii
Localnicii din Pericei, cu sprijinul bihorenilor, au încercat să intre a III-a oară în Cartea Recordurilor.

Deţin recordul mondial pentru cel mai mare monument al Cepei, creaţie a sculptorului orădean Cornel Durgheu, dar şi pentru cea mai lungă cunună de ceapă – o cunună din 45.000 de cepe, care a avut o lungime de 4.518 metri. De această dată au încercat să stabilească un nou record: să strângă la-olaltă 5000 de oameni care să se bucure de „clisă friptă-n botă și pită cu ceapă picurată” cu untura delicatei slănini de porc Mangalița! La eveniment a fost prezent şi ministrul Agriculturii din România, Achim Irimescu și omologul său din Ungaria, Fazekas Sándor. Premierul Daniel Cioloş, ai cărui părinţi sunt originari din comuna Pericei, nu a putut fi prezent la cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Cepei.

ceapa5 Miniştri Agriculturii din România şi Ungaria au răspuns provocării Foto: Cristian Bodogai ©

În prima parte a zilei, cei doi miniştri ai Agriculturii au avut o întâlnire diplomatică de prim rang la sediul Primăriei din comuna Pericei. Cu acest prilej, Achim Irimescu a expus beneficiile unui program ce constă în sprijin financiar de două milioane de Euro. Prin acest program produsele autohtone, precum ceapa de la Pericei, ar putea fi promovate în statele terțe. Organizatorii au oferit slănina, bățul, pâinea, focul, instrucțiunile de folosire și buna-dispoziție, iar la final, provocarea de a intra în istorie, stabilind un nou record mondial.

ceapa2 Festivalul Cepei de la Percei un punct de atracţie Foto: Cristian Bodogai ©

A fost o tentativă de a obține cel de-al treilea record mondial, în acest domeniu nefiind consemnat nici un record până în acest moment. Ca și în cazul monumentului cepei și a celei mai lungi cunune de ceapă scopul evenimentul a fost acela de a face cunoscută zona Pericei, dar şi pentru a promova ceapa şi slănina, produse consumate de zeci de generații, care au trăit cu aceste alimente. Evenimentul s-a născut şi din dorinţa de a preveni dispariția rasei de porc de Mangalița, despre care se spunea că are prea multă untură. Culmea ironiei: acum știința spune că slănina este sănătoasă.

Parteneri ai evenimentului au fost oameni de afaceri originari din Pericei, care acum fac comerț în Canada. Unul dintre aceştia a promis sprijini pentru clisă de Mangalița din Ungaria . Organizatorii se pregăteau să ia slănină de la olocalnici, dar avantajul acestui parteneriat este că a putut fi oferită participanţilor slănină uniform tăiată, împachetată, pentru fiecare participant, cu ceapă de Pericei.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase