Bihorenii, premiați la Concursul ,,Made for Europe”

De Veronica Bursaşiu
Bihorenii, premiați la Concursul ,,Made for Europe”
În perioada 11-14 aprilie 2018 Constanța a fost capitala proiectelor europene, deoarece acolo s-a desfășurat cea de-a XII-a ediţie a Concursului Naţional „Made for Europe”, organizat de Ministerul Educaţiei Naționale.

Competiția are drept obiective valorizarea şi promovarea experienţelor pozitive acumulate de unităţile de învăţământ preuniversitar în derularea proiectelor finanţate prin programele europene din domeniul educației și formării profesionale.

Un număr mare de proiecte au intrat în competiție – 120, Bihorul fiind reprezentat de către Ciont Gabriel și Fodor Mark, elevi la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă nr. 1 Oradea (coordonator prof. Teodora Pantazi), Tau Andreea, Boroș Emese, Sasca Timea și Perţ Cătălin, de la Colegiul Tehnic ,,Ioan Ciordaș” Beiuș (coordonator prof. Crina Bercovici) și Budo Daniel Alin de la Colegiul Național ,,Samuil Vulcan” Beiuș (coordonator prof. Mihaela Ilieș). Elevii noștri au urcat pe podium, Daniel Budo obținând premiul al II-lea, Gabriel Ciont – premiul al III-lea și Mark Fodor mențiune.

,,Mă bucur să văd că în educaţie se acordă din ce în ce mai multă importanţă deschiderii către principiile europene și că implicarea liceelor în proiecte care susţin dezvoltarea acestor principii este promovată prin concursuri de acest fel. «Made for Europe» oferă tuturor participanţilor oportunitatea de a reflecta asupra lucrurilor frumoase realizate în cadrul proiectelor europene”, a precizat Daniel Budo, elev în clasa a XII-a la Colegiul Național ,,Samuil Vulcan”, care a prezentat la Constanța blogul proiectului Erasmus+ ,,What’s new on the news?”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !