Bihorenii şi-au căutat de lucru

5Comentarii
Bihorenii şi-au căutat de lucru
Număr record de participanţi la Bursa generală a locurilor de muncă organizată de AJOFM.

Şansa unui loc de muncă i-a scos pe orădeni dis de dimineaţă din case. La ora 9:00, când Casa de Cultură a Sindicatelor, locul unde a avut loc Bursa generală a locurilor de muncă, şi-a deschis porţile, sute de şomeri, şi nu numai, au luat cu asalt angajatorii prezenţi. „Anul acesta 45 de angajatori au oferit spre ocupare 601 locuri de muncă din care 111 sunt pentru cei cu studii superioare. Spre deosebire de anii trecuţi acum angajatorii oferă foarte puţine locuri de muncă pentru muncitorii necalificaţi”, a precizat Dorel Drăghici, directorul coordonator al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Bihor.

Numărul participanţilor la bursă, este conform organizatorilor cel mai mare de până acum. Astfel, peste 2.200 de persoane au trecut pragul Bursei de ieri. Dintre acestea 1.328 de persoane au fost şi intervievate.

Pretenţioşi

Deşi spun că le-a ajuns cuţitul la os, mulţi bihoreni s-au arătat pretenţioşi atunci când a venit vorba de încadrare. „Noi selectăm atât persoane cu experienţă cât şi fără, dar cu toate acestea oamenii sunt destul de reticenţi atunci când le spunem că vor fi renumeraţi în funcţie de realizări. În principal la noi şi-au depus CV-urile persoane tinere”, ne-a spus reprezentantul firmei de asigurări Allianz.

Inginerii rămân la mare căutare, mai multe firme exprimându-şi dorinţa de a încadra personal din această categorie. „Sunt tot mai puţini ingieri. Noi am oferit locuri de muncă la toate bursele organizate de AFOFM, iar acum ne aflăm în căutarea a doi îngineri mecanici. Până la această oră doar câteva persoane şi-au depus CV-urile”, ne-a spus Elena Bercea reprezentanta firmei Plastor. 

Salariile mici i-au ţinut departe pe participanţi de ofertele firmelor din industria uşoară.

Foarte interesaţi s-au arătat participanţii la Bursă de locurile de muncă din domeniul prestărilor de servicii, componente electronice, comerţ ,dar şi construcţii. Tinerele s-au postat la coadă şi la standul firmei Choice au Pairs care oferea locuri de muncă în străinătate ca şi baby-sitter.

„Organizarea acestor burse mi se pare foarte bună mai ales acum în această perioadă de criză. Mă aşteptam totuşi să fie mai multe oferte de muncă având în vedere că Oradea este un oraş mare”, ne-a spus Renata Varga, o tânăra aflată în căutarea unui loc de muncă.

S.Al.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor