Bihorul a invins greu Salajul

2Comentarii
Bihorul a invins greu Salajul
Într-un meci contând pentru Campionatul Naţional al selecţionatelor judeţene under 16, Bihorul a obţinut a cincea victorie, scor 3-2 (0-1), în partida cu Salajul.

Într-o formulă în care au apărut jucători folosiţi mai puţin până acum, Bihorul a dominat clar prima repriză, ratând cel puţin şase-şapte situaţii bune. Cei care au înscris primii au fost sălăjenii, care au fructificat un penalty acordat în minutul 26. După pauză, Szilagyi ’52 şi 80 şi Lukacs ’60 au marcat pentru victoria Bihorului, în timp ce sălăjenii au mai punctat în minutul 61. Lukacs Zsombor (15 ani) joacă la Stăruinţa Săcueni şi este fratele mai cunoscutului Raymond, fost la FC Bihor, actualmente la Astra Ploieşti.

Partida a fost programată iniţial la Marghita, dar din cauza ploilor căzute a fost mutată pe terenul sintetic de la Baza Tineretului din Oradea, pusă la dispoziţie gratuit de Spiridon Baltsavias.

„Am câştigat destul de greu cu un gol marcat în ultimul minut, după o partidă pe care am dominat-o clar dar nu am ştiut să fructificăm ocaziile create”, a concluzionat antrenorul Vig Zoltan.
Pentru Bihor au evoluat: Trip (Caciora) – Tolan, Samuilă, Cervinschi, B. Popa (D. Pop) – Brumaru, Bogdan (Chiş), Szilagyi, Roxin (Lukacs) – Roman (Tuţ), Lengyel. Antrenori: Vig Zoltan şi Halasz Laszlo.

Săptămâna viitoare, joi, 28 octombrie, selecţionata Bihorului primeşte vizita echipei similare a Maramureşului.

T.B.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor